Copiii mai puţin norocoşi aşteaptă să le fiţi “îngeri de Crăciun” (I) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copiii mai puţin norocoşi aşteaptă să le fiţi “îngeri de Crăciun” (I)

• pentru ca voi să ştiţi exact care le sunt dorinţele, cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” începe de astăzi să publice scrisorelele primite la redacţie • pentru a putea gestiona mai uşor generozitatea dumneavoastră am creat şi o adresă de mail la care vă invităm să ne scrieţi: uningerdecraciun@obiectivbr.ro.

 

Asociaţia pentru Adevăr şi cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” a deschis, vineri, campania “Un înger de Crăciun”, o acţiune caritabilă prin care ne dorim să le oferim o fărâmă de fericire copiilor mai puţin norocoşi din municipiul şi judeţul Brăila. Sunt îngeraşi care deşi duc lipsă de multe lucruri materiale, merg la şcoală, învaţă foarte bine şi, la fel ca toţi ceilalţi copii, au visuri pe care vor să şi le împlinească.

Copiii ne-au transmis prin intermediul unor scrisori dorinţele lor, iar noi astăzi le vom publica pe primele 10, pentru ca voi să ştiţi exact ce cadouri aşteaptă. Noi avem deja 20 de scrisori în cutie, iar alte 5 sunt pe drum. Fără alte introduceri, haideţi să aflăm care sunt dorinţele de Crăciun ale acestor copii mai puţin norocoşi din Brăila.

 

“Dragă Moş Crăciun,

Mă numesc Marian şi sunt elev în clasa a III-a. Îmi place la şcoală, îmi place să învăţ şi am numai calificative de FB. Eu mai am trei surioare pe care le iubesc foarte mult. Eu îmi doresc, dragă Moş Crăciun, să îmi aduci o pereche de ghete de iarnă şi un penar echipat cu un stilou care să scrie frumos şi să nu curgă, nişte carioci şi acuarele bune. Pentru surorile mele mai mici îmi doresc câte un fular şi nişte căciuli călduroase, iar pentru cea mare un pulover călduros. Ştiu că ai mulţi copiii pe lista şi că unii au fost poate mai cuminţi decât mine, dar sper ca anul acesta să reuşeşti să ajungi şi la noi.

Te aşteptăm cu drag!”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Numele meu este Denisa şi sunt elevă în clasa a II-a. Îmi place să citesc şi să cânt şi până acum am participat mereu cu mare drag la serbarea de Crăciun. Anul acesta mi-ar plăcea să primesc de la tine, Moşule, hăinuţe frumoase (mărimea 133) şi o pereche de role (mărimea 34). Dacă îmi vei aduce dulciuri, să ştii că mai am acasă încă doi frăţiori şi tare m-aş bucura să le împart cu ei. Te aştept cu nerăbdare!

Cu drag, Denisa”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Mă numesc Iuliana şi sunt elevă în clasa a III-a. Sunt pasionată de şah, înot şi muzică. Am fost cuminte şi am numai note de FB. Sper să treci şi pe la mine cu ce cadou consideri tu că merit. Te rog, dacă poţi, să le aduci şi părinţilor mei un cadou cât de mic. Te rog să nu-i uiţi nici pe colegii mei!

Cu drag,  Iuliana”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Eu sunt Petronela şi sunt elevă în clasa a II-a. Mai am patru fraţi şi mă bucur să cresc alături de ei. Îmi place să cânt şi când voi fi mare vreau să fiu cântăreaţă ca să îi bucur pe cei din jurul meu. Merg cu drag la şcoală, muncesc să iau note mari, dar, ca orice copil, mai fac şi boroboaţe. Dacă poţi, de Crăciun, mi-aş dori să îmi aduci o pereche de ghete îmblănite nr. 32. Îţi mulţumesc Moşule şi promit să fac cât mai multe lucruri bune pentru familia mea şi pentru colegii mei!

Cu drag, Petronela”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Numele meu este Mario şi sunt elev în clasa a III-a. Materiile mele preferate la şcoală sunt limba română şi limba engleză. Mă pricep foarte bine şi la fotbal şi îmi place să mă joc cu prietenii. Anul acesta te rog să îmi aduci câteva hăinuţe (mărimea 140-152) şi o minge bună de fotbal. Dacă ai şi câteva dulciuri pentru mine să ştii că mai am cinci fraţi mai mici cu care aş vrea să le împart.

Te aştept cu nerăbdare!”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Numele meu este Andreea şi sunt elevă în clasa a V-a. Îmi place să merg la şcoală şi mă înţeleg foarte bine cu colegii mei. La fel de mult îmi place să merg la bibliotecă să împrumut cărţi şi să le citesc. Îmi place să merg cu bicicleta, să mă joc cu prietenii şi ador să îngrijesc grădina cu mama şi să o facem frumoasă. De Crăciun mi-aş dori să primesc un joc Monopoly.

Cu drag, Andreea”

 

“Dragă Moşule,

Mă numesc Marius şi provin dintr-o familie modestă. De multe ori, alţi copii aşteptau daruri mari de sărbători, însă noi ne mulţumeam cu ceva simbolic. Despre mine, dragă Moşule, pot să îţi spun că sunt un copil cuminte, mă străduiesc să obţin rezultate bune şi îmi place să fiu în permanenţă conectat la noutăţile din şcoala mea. Acum, în prag de sărbători, eu îmi doresc o geacă de iarnă şi o pereche de blugi. Nu sunt un copil înalt, am doar 1,50 m.

Te aştept, cu drag, să vii la mine!”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Mă numesc Nicoleta S şi sunt elevă în clasa I. Fac parte dintr-o familie numeroasă şi mă bucur să îi am alături de mine. Îmi doresc ca atunci când voi fi mare să mă fac educatoare şi să ajut copiii să înveţe. Ştiu că tu vii cu multe daruri pentru copii, iar eu te rog ca anul acesta să îmi aduci un pulover roşu călduros. Îţi mulţumesc din suflet, Moşule!

Te aştept cu drag!”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Mă numesc Alexandra D., am 8 ani şi sunt elevă în clasa a II-a. La şcoală, matematica şi desenul sunt materiile mele preferate. Despre mine vreau să mai ştii că ador sportul şi desenul. Dacă îmi citeşti scrisoarea, mi-aş dori anul acesta să îmi aduci nişte hăinuţe (mărimea 142) şi un penny board. Mai am patru frăţioşi şi ne plac dulciurile foarte mult. Dacă vei pune la tine în săculeţ şi ceva dulce, promit că le vom împărţi cu toţii.

Te aştept cu drag!”

 

“Dragă Moş Crăciun,

Numele meu este Mariana şi sunt un îngeraş de clasa a II-a. Am fost foarte cuminte, mi-am dat toată silinţa să învăţ foarte bine şi să o ascult pe doamna învăţătoare. Dacă poţi, de Crăciun aş vrea să îmi aduci o păpuşă şi câteva dulciuri. Atât îmi doresc, Moşule! De sărbători, îţi doresc, Moş Crăciun, multă sănătate ca să poţi să ajungi la toţi copiii!

Cu drag, Mariana”

 

Şi tu poţi să fii un înger de Crăciun!

La nici 24 de ore de la lansarea campaniei “Un înger de Crăciun”, doi brăileni care au dorit să rămână sub anonimat au ales să ajute prin donaţii în bani copiii mai puţin norocoşi. Ei au adus la redacţie, vineri, 1.500 lei, respectiv 100 lei, iar voluntarii campaniei vor avea grijă ca dorinţele copiilor să se împlinească. De asemenea, am primit deja mai multe mesaje de la voi, oameni cu suflet mare, care v-aţi manifestat dorinţa de a vă implica. De aceea, pentru a vă putea gestiona mai uşor generozitatea (pentru că sunt mesaje inclusiv pe link-urile distribuite şi sunt greu de urmărit), am creat o adresă de mail la care vă invităm să ne scrieţi: uningerdecraciun@obiectivbr.ro.  

Totodată, ne puteti lăsa mesaje şi pe pagina de Facebook a evenimentului – “Un înger de Crăciun” – unde veţi putea citi şi scrisorelele pe care le-am primit până acum, precum şi alte detalii legate de campanie. Atenţie! Cei care doriţi să alegeţi un copil anume, o puteţi face doar pe pagina evenimentului, prin comentariu la scrisoare.

Reamintim că, dacă doriţi să vă implicaţi, aveţi la dispoziţie mai multe variante. Fie vă alegeţi un copil din lista de scrisori şi îi oferiţi cadoul mult visat, fie, dacă nu aveţi timp să mergeţi personal şi să îi procuraţi copilului ce are nevoie, puteţi face donaţii în bani şi voluntarii noştri vor avea grijă să cumpere lucrurile pe care copilul ales sau un altul şi le-a dorit. Cadourile gata pregătite trebuie să le aduceţi la sediul redacţiei noastre din Str. Mihai Eminescu nr. 56, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. Şi tot aici puteţi face şi donaţii directe în bani.

De asemenea, pentru cei care nu locuiesc în Brăila sau vor să doneze prin transfer bancar, Asociaţia pentru Adevăr pune la dispoziţie următorul cont:

RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR - Sucursala Brăila.

 

PRECIZĂRI:

Asociaţia pentru Adevăr şi Obiectiv - Vocea Brăilei vor suporta integral costurile pentru scrisorile a 25 de copii.  Le vom publica şi, dacă dintre dumneavoastră cineva îşi va exprima dorinţa fermă de a ajuta unul dintre aceşti 25 de copii, noi extragem din cutie următoarea scrisoare. O publicăm şi, pe acelaşi principiu, dacă micuţul este ales de cineva ... cutia este mare, iar nevoile inimaginabile. Şi tot aşa, în funcţie de generozitatea dumneavoastră. În final, numărul copiilor fericiţi va fi 25 plus ... în funcţie de mărinimia dumneavoastră.

Pentru cei care doriţi să contribuiţi cu o anumită sumă, fără a alege un copil anume (sau donaţia e mai mică decât nevoile unui copil), la fiecare sfârşit de săptămână noi adunăm sumele donate şi calculăm (în funcţie de dorinţele copiilor) câte scrisori mai punem onora. Pentru fiecare alegere, pentru fiecare suma cheltuită, aşa cum v-am obişnuit în toate celelalte campanii, veţi găsi detalii în ediţiile print şi online ale cotidianului.

Aşadar, anul acesta, de Crăciun, şi tu poţi să fii un înger! Fii îngerul care binecuvântează Crăciunul unui copil mai puţin norocos!

Îndeplineşte-i dorinţa, oferă-i darul mult aşteptat sau donează!

#impreunadecraciun

Mai multe detalii găsiţi şi în materialul de lansare a campaniei:
OBIECTIV - VOCEA BRĂILEI ŞI ASOCIAŢIA PENTRU ADEVĂR DESCHID CAMPANIA “UN ÎNGER DE CRĂCIUN”

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro