• doi minori, unul de 7 ani şi celălalt de 8 ani, au fost depistaţi în faţa supermarket-ului Billa, de pe strada 1 Decembrie 1918, în timp ce apelau la mila oamenilor • cei mici au fost puşi “la muncă” de o gălăţeancă
De la vârste din ce în ce mai fragede, mulţi copii ajung să cerşească în faţa unor magazine, fiind trimişi uneori chiar de părinţi. În ultimele zile, poliţiştii locali au depistat pe strada 1 Decembrie 1918, în faţa supermarket-ului Billa, trei minori puşi să facă bani.
Pentru îndemnul sub orice formă al minorilor la săvârşirea de contravenţii, poliţiştii locali au sancţionat-o contravenţional pe numita D.I., în vârstă de 27 ani, din Galaţi. Aceasta a primit o amendă în valoare de 500 lei, întrucât i-a îndemnat pe minorii S.A. (de 7 ani) şi A.S. (de 8 ani), să apeleze la mila publicului în parcarea “Billa”.
O altă femeie, domiciliată în Brăila, şi-a trimis propria fiică să cerşească, tot în faţă la Billa. Numita Ş.M., în vârstă de 34 ani, a primit amendă în valoare de 100 lei pentru nesupravegherea în calitate de părinte a minorei D.M., de 13 ani, care a apelat la mila publicului.