Copii scoşi din mizerie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copii scoşi din mizerie

* micuţul născut prematur avea grave probleme de sănătate, fiind internat, împreună cu mama sa, la Spitalul Judeţean * familia, o adevărată "fabrică" de copii, ce trăieşte numai din alocaţiile acestora, mai are 5 minori care beneficiază de protecţie specială

Patru copii cu vârste între o lună şi şase ani, din comuna Dudeşti, au fost preluaţi recent de către o echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila, după ce ancheta socială realizată la domiciliul familiei a scos la iveală sărăcia extremă în care trăiau micuţii. De altfel, nu este pentru prima dată când DGASPC intervine în sprijinul acestei familii, o adevărată "fabrică" de copii, ce trăieşte numai din alocaţiilor minorilor. Ceilalţi 5 copii ai familiei, cu vârste de la 9 ani la 14 ani, beneficiază de măsura de protecţie specială în cadrul DGASPC Brăila, iar un alt micuţ a decedat la câteva săptămâni de la naştere, în anul 2003. Singurele venituri materiale ale familiei constau în alocaţiile de stat ale copiilor, mama fiind casnică, iar tatăl, care nu are ocupaţie, desfăşoară ocazional anumite activităţi în agricultură, la solicitarea altor locuitori din comună.
În urmă cu câteva zile, reprezentanţii DGASPC au realizat o deplasare la domiciliul familiei, în vederea evaluării situaţiei actuale a minorilor, cu atât mai mult cu cât mama a dat naştere celui de al 10-lea copil. Specialiştii Direcţiei au observat, cu această ocazie, nu numai condiţiile improprii de locuit, dar şi aspecte care sugerau existenţa unor probleme de sănătate ale nou-născutului. Mama a recunoscut cu nonşalanţă, în faţa reprezentanţilor DGASPC, că micuţul născut prematur nu era declarat şi nu a fost prezentat medicului de familie. Chemat de urgenţă pentru a evalua starea de sănătate a nou-născutului, medicul din localitate a constatat existenţa unor probleme grave: pneumopatie, hipotermie, eritem. Din acest motiv, s-a decis anunţarea Serviciului de Ambulanţă pentru ca mama şi nou-născutul să fie transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Copiii mai mari au fost preluaţi cu scopul găzduirii în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, până la externarea mamei şi nou-născutului, după care toţi copiii alături de mama lor să beneficieze de admitere în Centrul Maternal "Alexandra" pentru o perioadă necesară îmbunătăţirii condiţiilor de locuit. "Astfel, se asigură nu numai un confort fizic şi emoţional copiilor, dar şi posibilitatea intervenirii specializate, prin consiliere acordată mamei, cu scopul adoptării de către aceasta a unei atitudini pozitive în realizarea rolului parental. Intervenţia echipei interinstituţionale DGASPC Brăila - Unitatea Administrativ Teritorială în raza căreia domiciliază familia, are ca obiectiv prevenirea separării copiilor de părinţi", ne-a declarat Alexandru Sculschi, directorul general al DGASPC Brăila.
Autorităţile locale au fost solicitate în acordarea unui sprijin necesar tatălui pentru realizarea schimbărilor de la domiciliul familiei, constând în materiale pentru igienizarea locuinţei, prin implicarea Consiliului Consultativ de la nivelul comunei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro