Doi copii de numai 9 ani, din comuna Victoria, şi-au început activitatea infracţională de la o vârstă fragedă. Ei au furat bani şi bunuri alimentare chiar de la biserica din localitate.
În ziua de 23 ianuarie, la ora 15.40, reprezentantul legal al Parohiei Sfântul Nicolae, din comuna Victoria, a reclamat furtul la postul de poliţie comunal. Reclamantul le-a spus oamenilor legii că în ziua de 18 ianuarie, doi minori în vârstă de 9 ani, din comună, au sustras dintr-un birou din lemn, neasigurat, aflat lângă uşa de acces în lăcaşul de cult, suma de 50 de lei. Un alt furt a fost comis în ziua de 22 ianuarie, când unul dintre minorii puşi pe furat, împreună cu Cristina I. (14 ani), au pătruns în curtea parohiei şi au furat dintr-o magazie bunuri alimentare în valoare de 35 de lei. Acestea au fost abandonate în curte, fiind recuperate. "Poliţiştii au efectuat cercetări, stabilind că cele sesizate se confirmă, iar în cauză au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, care urmează să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei cu propunere legală", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.