Copii brăileni premiaţi la Cupa "Dance Fever" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copii brăileni premiaţi la Cupa "Dance Fever"

Colegii Andreei de la Grădiniţa "Dumbrava minunată" au participat şi ei la secţiunea folclor a competiţiei, cu grupul de dansatori "Ciobănaşii" şi au reuşit şi ei să se situeze tot pe locul I. Ei au fost pregătiţi de profesorii de dans Georgeta Novac şi Cătălin Albu. Deplasarea a fost sponsorizată de părinţii copiilor. Copiii au fost însoţiţi de educatoarea Aneta Alexandrescu şi directoarea Nuţa Mazilu, care a precizat că evenimentele de această factură au un rol important în viaţa socială a copiilor, obişnuindu-i cu preocupări constructive şi distanţându-i de computere şi televizoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro