Actriţa Angelina Jolie este "rasistă" şi ar trebui să fie interzisă în Japonia, au spus naţionaliştii niponi, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de felul în care filmul "Unbroken", regizat de vedeta hollywoodiană, descrie drama prizonierilor din lagărele japoneze din Al Doilea Război Mondial.
Naţionaliştii japonezi au spus că Angelina Jolie este "un demon" şi au cerut ca vedetei americane să i se interzică accesul în Japonia, din cauza aşa-zisei descrieri "imorale" a gardienilor japonezi din lagărele de concentrare din Al Doilea Război Mondial din filmul "De neînvins/ Unbroken", informează dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro.
Acest film regizat de Angelina Jolie, ce va fi lansat pe marile ecrane româneşti pe 23 ianuarie 2015, are la bază romanul omonim scris de Laura Hillenbrand, care spune povestea eroică a americanului Louis Zamperini, un fost maratonist olimpic devenit ulterior erou de război.
O pură invenţie sau...
Acea biografie din 2010 i-a înfuriat pe naţionaliştii japonezi prin felul în care a decris atrocităţile comise asupra prizonierilor americani, care au fost "bătuţi, arşi, înjunghiaţi şi loviţi cu ciomege până la moarte, împuşcaţi, decapitaţi, asasinaţi în timpul unor experimente medicale sau mâncaţi de vii în cadrul unor acte ritualice de canibalism".
Aceiaşi naţionalişti niponi şi-au îndreptat acum atenţia spre Angelina Jolie, criticând ecranizarea acesteia, considerând că filmul ei reprezintă "o pură invenţie", insistând asupra faptului că pelicula "nu are niciun fel de credibilitate" şi acuzând-o pe vedetă de "rasism".
Filmul "Unbroken" spune povestea vieţii maratonistului american Louis Zamperini, care a murit în iulie 2014, la vârsta de 97 de ani.
...Fapte reale?
În mai 1943, el a făcut parte din echipajul de 11 membri al avionului de război american The Green Hornet care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific în timpul unei misiuni de salvare, la sud de Hawaii. Opt membri ai echipajului au murit în urma impactului, iar atunci când marinarii de pe o navă de război japoneză au văzut rămăşiţele plutitoare ale avionului, în largul coastelor Insulelor Marshall, la 47 de zile după producerea accidentului, doar Louis Zamperini şi pilotul Russel Allen Phillips mai erau în viaţă.
Devenit prizonier de război, Louis Zamperini a fost bătut şi torturat în mod regulat de răpitorii săi - în special de un militar japonez, Matsuhiro Watanabe, căruia prizonierii îi spuneau "The Bird" ("Pasărea").
Într-una dintre relatările sale despre perioada petrecută în acel lagăr de război - care a durat până în august 1945, când Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în mod oficial -, Louis Zamperini a descris momentul în care a fost forţat să ţină o scândură groasă deasupra capului timp de 37 de minute, sub ameninţarea unor violenţe ulterioare.
Atunci când Zamperini, slăbit şi suferind de malnutriţie severă, nu a mai putut să ţină scândura deasupra capului, Watanabe l-a lovit cu pumnul, repetat, în stomac.
Acuzaţii de ambele părţi
Naţionaliştii japonezi care au criticat cartea scrisă de Laura Hillenbrand vor să discrediteze acum şi filmul regizat de Angelina Jolie care va fi lansat în curând pe marile ecrane.
"Este o pură invenţie", a declarat Hiromichi Moteki, secretar general al Societăţii pentru răspândirea faptelor istorice, un grup de presiune naţionalist.
"Dacă nu există nicio verificare a lucrurilor pe care el le-a spus, atunci nimeni nu poate să facă astfel de acuzaţii. Filmul nu are credibilitate şi este imoral", a adăugat el.
Mai multe campanii au fost demarate pe reţelele de socializare înainte de lansarea oficială a filmului "Unbroken", în care Angelina Jolie a fost acuzată de "discriminare rasială" comisă împotriva poporului japonez şi de "defăimare a Japoniei, ca naţiune". Organizatorii altor campanii au cerut ca vedetei americane să îi fie interzis pe viitor accesul în Japonia.
O altă petiţie, publicată pe site-ul Change.org, a mers şi mai departe şi a numit-o pe Angelina Jolie "un demon". Petiţia, semnată de 8.000 de internauţi niponi, cere stoparea distribuirii acestui film pe plan internaţional, considerând că lungmetrajul "contravine faptelor reale".
Reacţiile naţionaliştilor niponi au stârnit un val de proteste în rândul comunităţii internaţionale, iar numeroşi activişti pentru drepturile omului s-au declarat furioşi din cauza faptului că Japonia pare că nu doreşte să îşi asume responsabilitatea pentru atrocităţile comise în Al Doilea Război Mondial, deşi acestea sunt susţinute de un număr mare de mărturii şi de dovezi ale medicilor legişti.
Mindy Kotler, director al Asia Policy Point, a declarat pentru The Telegraph că există "numeroase mărturii şi dovezi ale medicilor legişti despre actele de canibalism comise de soldaţii japonezi asupra prizonierilor de război ca şi asupra unor militari niponi".
Interesată tot mai mult de regie
Angelina Jolie a devenit în ultimii ani tot mai interesată de regie şi, după debutul ei regizoral, lungmetrajul "In the Land of Blood and Honey", care a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin în 2012, se pregăteşte să lanseze în acest an cea de-a doua peliculă pe care a regizat-o, "Unbroken", despre viaţa fostului campion olimpic la atletism devenit erou de război Louis Zamperini.
De asemenea, Angelina Jolie filmează în această perioadă cel de-al treilea lungmetraj pe care îl regizează, drama familială "By The Sea", în care vedeta americană joacă alături de soţul ei, Brad Pitt. Pelicula are la bază un scenariu scris tot de Angelina Jolie.