* la data de 4 martie, polițiștii au acționat pentru combaterea tăierii și transportului ilegal de material lemnos, pe raza municipiului Brăila și a comunelor învecinate * au fost legitimate 11 persoane și verificate 7 autovehicule, fiind aplicată o sancţiune contravenţională, confiscându-se peste 4.000 metri cubi lemne de foc
Transportatorii de lemne, luaţi la întrebări de poliţişti. La data de 4 martie, poliţiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică au acționat pentru combaterea tăierii și transportului ilegal de material lemnos, pe raza municipiului Brăila și a comunelor învecinate.
Polițiștii au acționat în intervalul orar 09.30-14.00, ocazie cu care au legitimat 11 persoane și au verificat 7 autovehicule. Pentru nerespectarea normelor privind contravențiile silvice prevăzute de Legea 171/2010, au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare totală de peste 1.000 de lei și au confiscat 4,185 metri cubi de lemn de foc specia stejar, ce a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Lacu Sărat.
Astfel, la ora 10.20 polițiștii l-au depistat, pe raza satului Comăneasca, pe un tânăr în vârstă de 30 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta cu o autoutilitară respectiva cantitate de lemn de foc specia stejar, fără a îndeplini condițiile legale.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește ilegalitățile în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos.