Controale în trafic, la Însurăţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Controale în trafic, la Însurăţei

luni, poliţiştii au dat amenzi de aproape 6.000 lei, cele mai multe fiind aplicate conducătorilor auto care nu au ţinut cont de lege

 

În ziua de 11 decembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila şi cei ai Poliţiei Oraşului Însurăţei au desfăşurat o acţiune în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi pentru asigurarea ordinii publice. Pe timpul activităţilor au fost legitimate 74 de persoane şi oprite în trafic 55 de vehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 20  de şoferi. Poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.825 lei, dintre care 13 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi două conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro