Comercianţii din pieţele brăilene, care nu s-au aflat în legalitate în zilele de 28 şi 29 iunie, au avut de suferit în urma controalelor efectuate de agenţii din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Urban. Poliţiştii au acţionat în pieţele din municipiu şi în apropierea lor pentru a depista persoanele care efectuează comerţ ilicit. Cu această ocazie, au fost descoperiţi trei brăileni care se aflau în ilegalitate. Primul dintre aceştia transporta 302 kg de pepeni verzi, 78 kg de cartofi şi 70 kg de roşii. Al doilea comercializa 52 de kg de usturoi, iar cel de-al treilea oferea spre vânzare 10 kg de usturoi. Niciunul dintre cei amintiţi mai sus nu deţinea documentele prevăzute de lege, prin urmare s-au ales cu o amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare. De asemenea, marfa, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării conform legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.