În cursul zilei de miercuri, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acţionat în localităţile din Insula Mare a Brăilei, pentru prevenirea încălcării normelor rutiere şi a celor privind transportul de animale vii. Poliţiştii au legitimat 12 persoane, au controlat în trafic opt autovehicule şi au aplicat şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.785 lei. Patru dintre amenzi s-au dat conform HG 984/2005 (republicată), privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, şi două la OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, a fost constatată o infracţiune şi a fost reţinut un permis de conducere.
La ora 14.30, poliţiştii au oprit în trafic, pe DC 60, la ieşirea din satul Ţăcău, către localitatea Măraşu, pe Gheorghe P. (50 de ani), din localitatea Măraşu. Acesta conducea un ansamblu de vehicule, format din autovehicul şi remorcă. Poliţiştii au stabilit că autovehiculul, marca "Aro", este radiat din circulaţie din 21 ianuarie 2010. Pe numele celui depistat a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.