În plin scandal privind achiziţiile publice pentru parcul de maşini al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila, instituţia lansează în SEAP un contract de achiziţie piese auto. Valoarea estimată a achiziţiei nu este deloc de neglijat, întrucât discutăm despre un contract între 140.262,9 şi 166.989,4 lei (echivalentul a circa 37.100 euro), fără TVA.
Potrivit anunţului publicat în sistem, achiziţia acoperă perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2016 cu posibilitatea de prelungire pe primele 4 luni din anul 2017.
Firmelor interesate li se cere constituirea unei garanţii de participare în cuantum de 2.500 lei şi să prezinte comisiei şi lista principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 3 ani.
Tipul procedurii alese pentru atribuirea contractului este cererea de oferte, cu unic criteriu de selecţie "preţul cel mai scăzut". Data limită de depunere a ofertelor expiră miercuri, 23 martie, ora 15.00.
Reamintim că alarma vizavi de starea critică a parcului de maşini de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila şi modul în care se fac reparaţiile a fost dată de directorul medical, dr. Florin Ştefan, încă din luna septembrie 2015. Imediat după repunerea sa pe postul de conducere la SAJ Brăila, dr. Ştefan a ridicat mai multe semne de întrebare pe acest subiect. A atras atunci atenţia asupra faptului că la SAJ ambulanţele se reparau doar pe hârtie, lucru pe care l-a descoperit, încă din 2012, când a fost schimbat abuziv din funcţie. De altfel, întreaga speţă este în atenţia Poliţiei Economice, care efectuează o anchetă la SAJ Brăila.