Contracepţie continuă pentru 16 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Contracepţie continuă pentru 16 ani

Un dispozitiv contraceptiv revoluţionar, implantat sub piele, care conţine o rezervă de substanţe anticoncepţionale cu eliberare lentă pentru 16 ani, a fost pus la punct de o companie din Statele Unite şi va fi disponibil pe piaţă până în 2018.
Dispozitivul, care măsoară 20 x 20 x 7 milimetri şi poate fi implantat sub piele, la nivelul feselor, antebraţelor sau abdomenului, eliberează 30 de miligrame de levonorgestrel pe zi, un hormon utilizat în mai multe tipuri de anticoncepţionale, iar dacă femeile doresc să rămână însărcinate pot întrerupe administrarea acestuia cu ajutorul unei telecomenzi, conform dailymail.co.uk.
Conform revistei MIT Technology Review, compania producătoare a dispozitivului, MicroCHIPS din Lexington, Massachusetts, va supune dispozitivul unor teste preclinice în 2015, în Statele Unite, cu obiectivul de a lansa produsul pe piaţă în 2018.
"Eliberarea precisă, pe termen lung a medicamentului se realizează prin intermediul unor microrezervoare individuale, care depozitează şi protejează ermetic medicamentul, o activare prin microcip care eliberează medicamentul şi telemetria care controlează şi transmite cantitatea de medicament eliberată", a precizat firma producătoare.
O cantitate de hormoni suficientă pentru 16 ani este introdusă în rezervoare minuscule situate pe un microcip din interiorul dispozitivului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro