• joi, 12 martie, magistraţii de la Curtea de Apel Galaţi au respins contestaţia procurorilor DIICOT împotriva deciziei de înlocuirea a arestului preventiv cu arest la domiciliu • la începutul lunii martie, Tribunalul Brăila a înlocuit măsura arestului preventiv faţă de 8 inculpaţi, respectiv Alexandru Tudorel, Andrei Angheluţă, Creţu Iulian, Dumbravă Dănuţ, Fluturaş Ionel, Lefter Marius, Puia Vasilică, Vlad Sorin • acum, aceştia s-au mutat în arest la domiciliu
Instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi, a decis să îi lase în libertate, mai exact în arest a domiciliu, pe cei 8 inculpaţi arestaţi preventiv în dosarul «Contrabandă cu motorină». La şedinţa de joi, 12 martie, magistraţii au respins contestaţia formulată de procurorii DIICOT împotriva măsurii Tribunalului Brăila, care a înlocuit măsura arestului preventiv la începutul lunii martie. În aceste condiţii, inculpaţii arestaţi preventiv au putut pleca acasă. După cum se arată pe site-ul instanţei, cei în cauză sunt următorii: Alexandru Tudorel, Andrei Angheluţă, Creţu Iulian, Dumbravă Dănuţ, Fluturaş Ionel, Lefter Marius, Puia Vasilică, Vlad Sorin. “Respinge, ca fiind nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT –Biroul Teritorial Brăila împotriva încheierii din data de 06.03.2020 a Tribunalului Brăila pronunţată în dosarul nr. 57/113/2020/a1.3. Definitivă”, este soluţia pronunţată în cameră de consiliu la CA Galaţi, în data de 12 martie.
La şedinţa din 6 martie, Tribunalul Brăila a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, faţă de inculpaţii: 1.Alexandru Tudorel 2. Andrei Angheluţă 3. Creţu Iulian 4. Dumbravă Dănuţ 5. Fluturaş Ionel 6. Lefter Marius-Cătălin 7. Puia Vasilică 8. Vlad Sorin. S-a impus inculpaţilor obligaţia de a nu părăsi imobilul de domiciliu fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Pe durata arestului la domiciliu, impune fiecăruia dintre inculpaţii să respecte mai multe obligaţii. Ei nu au voie să comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din rechizitoriu. S-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, la rămânerea definitivă a hotărârii.
Reamintim că, în urma anchetei de amploare, dosarul contrabandei cu motorină pe Dunăre a ajuns la 8 inculpaţi, toţi aflaţi în spatele gratiilor, în arest preventiv. Ultimul arestat a fost Iulian Creţu, zis “Burtă”, cândva tovarăş bun cu Titi Sgîrcitu şi recidivist. În momentul flagrantului organizat de DIICOT, în noaptea de 2 spre 3 octombrie 2019, tânărul a reuşit să fugă. Astfel, deşi era emis mandat pe numele său, acesta nu a fost săltat de procurori odată cu ceilalţi şase inculpaţi, Puia Vasilică, Alexandru Tudorel, Fluturaş Ionel, Lefter Marius Cătălin, Dumbravă Ionuţ şi Vlad Sorin. Iniţial, cel de-al şaptelea inculpat, poliţistul Andrei Angheluţă, a fost pus sub control judiciar, iar pe la finele lunii octombrie instanţa a schimbat măsura în arest preventiv.
În noaptea de 2 spre 3 octombrie, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Brăila le-au organizat un flagrant membrilor grupării lui Vasilică Puia, în zona kilometrului fluvial 194 al Dunării. Inculpaţii preluaseră şi introduseseră în România în mod ilegal, de la o navă aflată sub pavilion sârbesc şi care se deplasa pe ruta Izmail (Ucraina) - tranzit România-Serbia, cantitatea de 4.000 de litri de motorină într-un număr de 20 de butoaie metalice, potrivit comunicatului de presă emis de DIICOT. Poliţiştii au fost nevoiţi să utilizeze armamentul din dotare, pentru că indivizii nu s-au supus somaţiilor. Apoi, în cursul zilei de 3 octombrie, au fost puse în executare un număr de 21 de mandate de percheziţie atât la domiciliile inculpaţilor, cât şi la persoanele care cumpărau motorina provenită din contrabandă. Procurorii au stabilit că grupul şi-a început activitatea infracţională din luna mai anul trecut, pe raza judeţului Brăila, iar pe timpul tranzacţiilor ilegale, digul de la Gropeni era închis cu o barieră şi cu lacăt, aceasta fiind una dintre măsurile pe care şi le luau inculpaţii pentru a nu fi prinşi în flagrant. Scopul principal era obţinerea unor importante foloase materiale prin preluarea de la navele care circulau pe fluviul Dunărea, introducerea în ţară în mod ilegal, transportul, depozitarea şi valorificarea unor importante cantităţi de carburanţi. Motorina era vândută către terţe persoane, majoritatea agricultori şi posesori de autovehicule sau TIR-uri, cu circa 4 lei per litru. Ulterior, banii erau împărţiţi între persoanele implicate. Au fost aduse la audieri 46 de persoane, dintre care 6 au fost reţinute pentru 24 de ore. Poliţistul Andrei Angheluţă a fost pus sub control judiciar de către procurori, nemaiajungând în faţa instanţei la momentul respectiv. La o lună distanţă de la percheziţii, anchetatorii au luat decizia de a cere judecătorului schimbarea măsurii preventive. Nu este pentru prima dată când numele poliţistului de frontieră apare într-un dosar.