Proiecţia simultană va avea loc în cinematografe din Paris, New York, Los Angeles şi Wellington, iar la evenimente vor participa, prin satelit, regizorul Peter Jackson şi mai mulţi actori din distribuţia filmului, printre care Orlando Bloom (Legolas), Evangeline Lilly (Tauriel), Lee Pace (Thranduil), Luke Evans (Bard) şi Andy Serkis (Gollum).
După vizionarea câtorva fragmente din film, care va avea premiera în România pe 13 decembrie, spectatorii vor putea adresa întrebări în direct regizorului şi actorilor.
"The Hobbit: Dezolarea lui Smaug", care trebuia iniţial să fie regizat de mexicanul Guillermo del Toro, este realizat de cineastul Peter Jackson şi îi are în distribuţie, printre altele, pe Ian McKellen şi Martin Freeman.
Peter Jackson, un fan mai vechi al lui J.R.R. Tolkien, a făcut istorie cu trilogia "Stăpânul Inelelor", devenind primul regizor care a realizat trei filme importante simultan.