Continuă modernizările la parcurile de joacă din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Continuă modernizările la parcurile de joacă din Brăila

• acesta a fost mesajul recent lansat de primarul Marian Dragomir, care a vorbit despre câteva dintre modernizările de care au avut parte multe dintre spaţiile de joacă pentru copii • edilul-şef a punctat că şi în bugetul pe 2020 a avut grijă să prevadă sume de bani pentru a continua reabilitarea parcurilor

 

Municipalitatea continuă să reabiliteze parcurile de joacă pentru copii. Acesta a fost mesajul transmis, recent, de primarul Marian Dragomir, în cadrul ultimei conferinţe de presă pe care a susţinut-o cu puţin timp înainte de schimbarea condiţiilor meteorologice. Edilul-şef a enumerat câteva dintre parcurile unde s-au făcut modernizări în ultima vreme. Printre altele, Dragomir a vorbit şi de parcul de joacă din cartierul Hipodrom, din zona fostei discoteci “Milenium”, făcând precizarea că a insistat ca acolo să fie păstrate mesele pentru tenis, cele pentru şah, dar că s-au montat şi coşuri de baschet şi porţi pentru fotbal.

“Se fac parcuri noi de joacă, cu instalaţii noi. Cu suprafaţă din tartan. Primul strat a fost turnat deja în foarte multe dintre locaţiile pe care am să vi le prezint acum, iar când vremea se va încălzi se va turna al doilea strat de tartan, pentru că sunt anumite specificaţii tehnice la al doilea strat şi trebuie să aşteptăm vremea mai bună. Se lucrează în Vidin. S-au montat instalaţiile moderne de joacă. La Caporal Muşat deja s-au instalat. În Hipodrom am dorit în mod special să se păstreze măsuţele acelea de tenis, la care foarte mulţi copii au învăţat să joace. De asemenea, la Şcoala 18, «Mihu Dragomir», la Piaţa Săracă. Şi ca un element de noutate, vă aduceţi aminte, la preluarea mandatului am moştenit acel tobogan hidos din Cartierul Chercea de la Decebal, care acum este dărmat. S-a montat tot ceea ce înseamnă delimitarea parcului de joacă, se lucrează la alei, la terenul de sport, astfel încât şi locuitorii din Chercea să aibă un parc de joacă”, a declarat Dragomir.

Primarul a dorit să puncteze că anul acesta a avut grijă să previzioneze în buget sume pentru reabilitarea altor parcuri de joacă la nivelul Municipiului Brăila. De asemenea, acesta a vorbit despre evoluţia lucrărilor la parcul de joacă de pe Faleză, realizat pe fonduri europene, care va avea în centru o instalaţie sub formă de corabie.

“Au adus deja şi o parte din instalaţiile de joacă. Sunt depozitate în Brăila şi urmează ca atunci când vor ajunge la diferite faze de lucrări să înceapă să le monteze. De asemenea, vă precizez că am semnat contractul şi pentru parcul de joacă din Aleea Radu Negru, care urmează să înceapă în primăvară”, a mai anunţat edilul-şef.

Dragomir a dorit să sublinieze, printre altele, că toate parcurile de joacă vor avea supraveghere video, chiar şi cele care nu au fost reabilitate încă, dar sunt pe lista celor ce urmează să aibă parte de modernizări.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro