* administratorul unei societăți din Făurei cu profil jocuri de noroc a permis accesul clienților în incintă, fără a deține certificat Covid-19 * o tânără în vârstă de 24 de ani din Brăila, care figura în carantină, nu a respectat măsura impusă * un tânăr a venit să își scoată actul de identitate, deși ar fi trebuit să stea în carantină
Polițiștii continuă să aplice amenzi celor care nu respectă măsurile de protecție impuse în scopul prevenirii răspândirii Covid - 19. Administratorul unei săli de jocuri de noroc din Făurei a permis accesul clienților fără certificat, iar o tânără din Brăila nu a respectat măsura carantinei. Un tânăr a venit să își scoată actul de identitate, deși figura în carantină. În toate cazurile s-au aplicat amenzi.
Astfel, la data de 16 februarie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Făurei, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale cu profil jocuri de noroc a permis accesul clienților în incinta societății, fără a deține certificat digital privind Covid-19. “Cu această ocazie, administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare totală de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020”, au transmis polițiștii.
Pe de altă parte, polițiștii brăileni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră și pompieri, desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu de către cetățeni. În cursul zilei de miercuri, polițiști din cadrul Biroului Proximitate au efectuat verificări la domiciliul unui tinere în vârstă de 24 de ani din Brăila, care figura în carantină. Oamenii legii au constatat că aceasta nu respectă măsura impusă, nefiind găsită la domiciliu.
Tânăra a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.
Un tânăr a venit să își ia buletinul, deși era în carantină
În aceeași zi, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 28 de ani, din Brăila, s-a prezentat la ghișeul eliberării acte, din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brăila. S-a constatat că acesta figura în bazele de date ca fiind în carantină.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.
Polițiștii recomandă tuturor persoanelor fizice și juridice să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiie impuse în această perioadă!