Contestaţie la lista scurtă a candidaţilor pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Contestaţie la lista scurtă a candidaţilor pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021

Procedura de selecţie a oraşelor aflate pe lista scurtă a candidaţilor pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021 este contestată, potrivit Mediafax, de reprezentanţii asociaţiilor culturale din Craiova, Braşov, Iaşi, Brăila şi Târgu Mureş, care cer revocarea a doi membri ai juriului şi reluarea procedurii.
Contestaţia este semnată de reprezentanţii asociaţiilor culturale din oraşele Craiova, Iaşi, Braşov, Brăila şi Târgu Mureş, urmând a fi trimisă către Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, Markku Markkula, preşedintele Comitetului European al Regiunilor, Tibor Navracsics, comisar european pentru Cultură, Educaţie, Tineret şi Sport, Karel Bartak, şeful Unităţii de Coordonare a programului Europa Creativă din cadrul Direcţiei Generale pentru Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene, Dacian Cioloş, premierul României, Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, Steve Green, preşedintele Juriului de Selecţie şi Monitorizare pentru Capitale Europene ale Culturii.
"În contestaţia noastră ne bazăm pe neîndeplinirea criteriilor prevăzute chiar în documentele oficiale care normează organizarea acestei acţiuni, dar şi pe lipsa de experienţă dovedită a celor două aşa-zis experte desemnate de Ministerul Culturii pentru a juriza etapa de preselecţie din România a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. În calitate de preşedinte al ACCEC 2021, le solicit public celor două experte din România ale juriului să ne comunice dacă au lucrat la dosarul Bucureşti 2021, care este expertiza lor în dezvoltarea culturală a unui oraş şi să nominalizeze oraşul Capitală Europeană a Culturii pentru care au lucrat, acestea fiind criterii pe care ar fi trebuit să le îndeplinească în calitate de expert şi membru al juriului pentru o asemenea competiţie", a afirmat Lucian Dindirică, preşedintele Asociaţiei "Craiova 2021".

Mai multe detalii pe acest subiect apar aici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro