Constructorul Podului peste Dunăre se va instala la Brăila din toamnă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Constructorul Podului peste Dunăre se va instala la Brăila din toamnă

* asta a precizat, ieri, pe rețelele de socializare președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, după o ședință tehnică legată de acest proiect cu reprezentanții firmei de proiectare * acesta a punctat că s-au pus la punct cu această ocazie următoarele etape ale mega-proiectului investițional

 

Președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, a anunțat, ieri, că firma care va realiza construcția Podului peste Dunăre se va instala la Brăila din această toamnă. Vestea a fost dată publicității după ce liderul CJ a avut o întâlnire de lucru alături de proiectanți, reprezentanți ai constructorului, dar și  ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța din cadrul CNADNR SA. Potrivit acestuia, în cadrul dezbaterilor s-au pus la punct următorii pași ai mega-proiectului investițional.

“O mare reușită pentru județul Brăila și nu numai. Astăzi a avut loc la mine în birou o ședință tehnică pe proiectul POD SUSPENDAT PESTE DUNĂRE. Ne-am strâns din nou la masă mare pentru a discuta despre următoarele etape din proiectarea și execuția celui care este în momentul de față cel mai mare proiect al României. Grație domnului Mihai Tudose, fost prim-ministru al României, am ajuns astăzi să discutăm despre faza de execuție a podului, iar mesajele din partea firmei de execuție, a firmei constructoare și a CNADNR-ului, sunt mai mult decât clare: DIN TOAMNĂ, FIRMA CONSTRUCTOARE SE VA INSTALA LA BRĂILA. Un proiect major care, fără doar și poate are sprijinul Consiliului Județean, un proiect în care voi fi prezent 100%, un proiect ce va aduce dezvoltare. Echipa formată este una profesionistă, dedicată, serioasă. Pot să vă mai spun că acest pod va avea o structură ce nu mai mult de 14 poduri din lume o au.

Firma de proiectare IHI Infrastructure Systems Co. a fost reprezentată la întâlnire de KUDO Mitsuhiro - directorul de proiect, firma de execuție ASTALDI de adjunctul directorului de proiect Alessandro Minniti și directorul tehnic Dragoș Burlan. Totodată, prezent la discuție a fost și domnul DIMA Marin, directorul general regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța din cadrul CNADNR SA”, a declarat Chiriac într-o postare pe rețelele de socializare, însoțită de fotografii și chiar un videoclip în care se prezintă zona pe unde va fi realizat podul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro