Consiliul Legislativ face apel la Tratatul de la Lisabona, unde se arată că UE recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în ceea ce priveşte nediscriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială. Mai mult, se face referire la reglementările UE, potrivit cărora trebuie respinsă orice "formă de teorie ce încearcă să acrediteze ideea existenţei de rase umane distincte".
Consiliul Legislativ recunoaşte că, pe plan internaţional şi la nivelul instituţiilor UE, se foloseşte sintagma de dublă definire rom/ţigan, însă consideră că termenul de rom contribuie la "facilitarea identificării corecte a întregii etnii" şi reprezintă "denumirea generică", precum şi faptul că nu se poate afirma că la nivelul Uniunii există o formă corectă de utilizare.