Situatia celor doua batrine din Blocul D1 din Hipodrom, carora presedintele asociatiei de proprietari, consilierul judetean Petre Candidatu si Adunarea Generala au decis sa le opreasca caldura, este departe de a se fi rezolvat. Desi ieri viceprimarul Lucian Tilea a dispus rebransarea celor doua batrine la sistemul centralizat de incalzire si remontarea gigacalorimetrului pe scara blocului, pe care asociatia il demontase, incercarea echipei "CET" trimise la fata locului pentru a rezolva situatia s-a soldat cu un esec. Asta din simplul motiv ca presedintele asociatiei, consilierul PSD Candidatu, nu a vrut sa lase echipa sa coboare la subsol. Tilea ne-a declarat ca, atita timp cit batrinele nu aveau nici o datorie si erau bransate la sistemul centralizat, CET are datoria sa le furnizeze caldura si apa calda, indiferent de ce parere are asociatia de propietari. Cu toate acestea, se pare ca nu poate sa treaca de vointa unui presedinte de asociatie incapatinat si lipsit de bunavointa specifica Sarbatorilor de Craciun. Din nefericire ieri, la inchiderea editiei, nu l-am putut contacta pe viceprimar pentru a ne explica ce anume va face pentru a readuce caldura in apartamentele celor doua batrine. Amintim ca, in cadrul asociatiei nr. 635 din Hipodrom, al carei presedinte este consilierul judetean PSD Petre Candidatu, doua batrine au fost lasate fara apa calda si caldura de trei saptamini, deoarece asociatia nu doreste sa plateasca pierderile din tevi, pe care trebuie sa le acopere atunci cind "CET" furnizeaza caldura in cadrul unei scari. Stefania Buriu si Paulina Lombardi stau astfel de mai mult de trei saptamini in frig desi au dreptul legal de a primi caldura de la "CET".