* o parte dintre membrii CLM Brăila au sesizat o problemă locală, declanșată prin decretarea stării de urgență din pricina pandemiei de coronavirus * este vorba despre numărul tot mai mic de clienți pe care îl au producătorii locali, care își comercializează mărfurile alimentare în piețele din oraș * PPUSL-istul Dan Păun a solicitat ca municipalitatea să îi sprijine financiar, iar liberalul Petrică Popa a cerut promovarea unor mesaje de către primar, astfel încât producătorii să nu renunțe să își vândă mărfurile * edilul-șef Marian Dragomir a afirmat că Primăria ar ajuta cu mare plăcere, însă acest lucru nu se poate face decât dacă de la nivelul Guvernului se va adopta o ordonanță care să permită o asemenea implicare
Problema producătorilor agricoli locali și a micilor comercianți în contextul pandemiei de coronavirus a fost dezbătută, recent, de membrii CLM Brăila. Mai exact în cadrul ședinței ordinare din ultima zi a lunii martie, o parte dintre consilieri au dorit să atragă atenția asupra faptului că foarte mulți dintre aceștia se confruntă cu o problemă gravă: lipsa clienților. Subiectul a fost ridicat de Dan Păun (președintele interimar al PPUSL Brăila), care a solicitat implicare financiară din partea Primăriei, astfel încât micii producători să poată depăși această perioadă dificilă și să continue să vină în piețe pentru a-și vinde marfa. Acesta a propus eliminarea redevenței pe care Administrația Piețelor și Târgurilor (APT) o încasează lunar.
”Micii producători au probleme foarte mari în a-și vinde produsele la piață. Nu mai merg oamenii, tarifele sunt aceleași... V-aș propune, stimați colegi, să gândim o formă prin care să ajutăm APT să scadă tarifele în această perioadă. Probabil prin eliminarea redevenței. Putem să facem lucrul acesta. Astfel, încurajăm micii producători să vină în continuare să își vândă bunurile. Pentru că oamenii aceștia din asta trăiesc. Dacă nu mai vând ceea ce produc, nu mai pot trăi. Și dacă tot discutăm să avem o ședință de urgență (n.r. - marți, 7 aprilie, însă nu a existat un asemenea proiect pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, din motive evidente) poate că rezolvăm chestiunea asta foarte repede, ca să fim eficienți. Pentru că dacă o gândim și o analizăm două luni de zile, trece situația asta și oamenii nu mai au nevoie”, a declarat Păun.
Primarul susține că este nevoie de o ordonanță a Guvernului
Primarul Marian Dragomir a afirmat că oricât de mult ar dori municipalitatea să sară în ajutorul producătorilor locali printr-un sprijin financiar, acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal. Edilul-șef a insistat pe ideea că Guvernul ar trebui să permită o astfel de implicare din partea autorităților printr-o ordonanță militară.
”Primăria Brăila va acorda tuturor societăților din municipiu facilități în condițiile legii. Dacă prin ordonanțe militare sau prin alte acte administrative se vor prevedea drepturi sau facilități pe care Primăria să le poată acorda agenților economici din Municipiul Brăila, afectați în această perioadă, vă asigur că vom face exact acest lucru, cât mai repede posibil”, a declara Dragomir.
Și consilierul municipal PNL Petrică Popa a dorit să dezbată acest subiect, cu rugămintea implicării Primăriei Brăila în alt mod, dacă financiar nu este posibil. Acesta l-a rugat pe primar să comunice mesaje cât mai clare la adresa brăilenilor, pentru a-i convinge să cumpere produse din piețe în această perioadă, pentru a susține producătorii locali, dar și către aceștia din urmă, în așa fel încât să nu își întrerupă activitatea pe cât posibil.
”Este și va fi o mare problemă pentru piețele din Municipiul Brăila. Dar marele necaz pentru producători este că nu mai sunt clienți. Puținii clienți care se pot deplasa, preferă locurile cu condiții mult mai bune de făcut comerț, și mă refer la mall-uri și astfel de spații pe care, în acest timp - așa cum este astăzi sau cum a fost în săptămânile trecute, cu fluctuații mari de temperatură -, este bine să le eviți. Vă spun că am fost sâmbătă în Piața Halelor și am rămas surprins că erau numai doi producători. Mici producători cu niște verdețuri de primăvară și se plângeau că nu au avut deloc clienți. Și probabil că nu vor mai veni. Rugămintea mea este ca domnul primar să încerce să dea un mesaj pentru producătorii - mulți, puțini, câți sunt -, de legume, fructe sunt mai puține, în special de legume, dar și de produse animaliere proaspete, lapte, brânzeturi lucruri de genul acesta, să încerce să se mențină în piețele brăilene. Pentru că deocamdată nu există niciun temei legal ca aceștia să fie ajutați. Dacă la societățile comerciale, într-adevăr, s-a găsit un mod de lucru, deocamdată, eu nu știu cum putem să ajutăm acești oameni, care nu cred că stau pe roze. Și aici nu vorbim despre samsari, așa cum li se spune la unii comercianți, sau dealeri locali. E vorba de cei care într-adevăr muncesc foarte mult pentru sume destul de mici de bani. De aceea problema este neplăcută. Pentru că după ce se termină această cultură de primăvară, unii dintre ei vor încerca sau nu, să pună și cultura de vară. Mai ales cei care au solarii. Dar nemaiavând posibilitatea și totodată perspectiva de a le vinde, vor renunța. Ceea ce nu va fi destul de plăcut pentru noi”, a declarat Popa.
Primarul Marian Dragomir a precizat că se va transmite o adresă către Ministerul Agriculturii și către comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat, pentru a solicita identificarea unor măsuri care să permită autorităților locale să sprijine producătorii care își comercializează produsele în piețe.