• este vorba despre un moment special care a avut loc chiar înainte începerii lucrărilor şedinţei ordinare a CLM Brăila din luna decembrie • a fost dat citire unui document transmis primarului Marian Dragomir de către asociaţiile de revoluţionari • de asemenea, la propunerea liberalului Petrică Popa, consilierii au ţinut un moment de reculegere în memoria Eroilor Martiri din decembrie 1989
Consilierii municipali au dorit să marcheze împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 printr-un moment special. Chiar înainte de începerea lucrărilor plenului CLM Brăila din această lună, luni, 23 decembrie, preşedintele şedinţei ordinare, Dan Păun de la ALDE, a dat citire unui document înmânat primarului Marian Dragomir de către asociaţiile de revoluţionari. Acesta a ţinut să precizeze că edilul-şef a dorit ca mesajul transmis de revoluţionari prin diploma ce i-a fost înmânată să ajungă la toţi membrii CLM Brăila.
“Asociaţia Uniunea Revoluţionarilor Brăila 1989 acordă o diplomă la comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia Română. Diploma este acordată Consiliului Local Municipal Brăila, în semn de omagiu şi recunoştinţă cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la evenimentele care au contribuit în lupta pentru libertate şi democraţie în România”, a citit Păun.
La rândul său, consilierul municipal PNL Petrică Popa a insitat ca membrii CLM Brăila să ţină un moment de reculegere în memoria celor căzuţi la Revoluţie.
“Stimate doamne şi stimaţi domni, acum 30 de ani, în această zi, la această dată, Brăila a avut nefericita ocazie să îşi numere morţii. 42 de cetăţeni ai Brăilei au fost împuşcaţi. Iată de ce vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru aceşti martiri ai neamului nostru”, a declarat Popa, iar restul colegilor i-au urmat îndemnul.
Şi primarul Marian Dragomir a avut o intervenţie, lăudând propunerea făcută de PNL-ist, dar amintind şi de faptul că municipalitatea a organizat împreună cu asociaţiile de revoluţionari plantarea a 46 de platani în Parcul Monument, în memoria Eroilor Martiri. Primarul a menţionat că, anul viitor, se vor monta şi plăcuţe comemorative în dreptul fiecărui copac.
Ulterior, şedinţa ordinară a fost declarată deschisă şi şi-a urmat cursul.