• membrii CLM Brăila s-au întrunit, vineri, în cadrul unei şedinţe de îndată pentru a aproba un proiect axat pe integrarea comunităţilor marginalizate din municipiu, prin accesarea de fonduri europene • este vorba despre încheierea unui acord de parteneriat între municipalitate, două ONG-uri ale romilor şi o societate cu activităţi de profil, care să pună în aplicare o strategie privind cetăţenii defavorizaţi, în special din zona Lacu Dulce - Chercea • valoarea totală a proiectului este de 219.685 lei, iar contribuţia municipiului 2.788 lei • proiectul a generat tensiuni în rândul consilierilor la capitolul „cheltuieli neeligibile”
Membrii CLM Brăila s-au întrunit, vineri, în cabinetul primarului Marian Dragomir, în cadrul unei şedinţe de îndată, convocate pentru aprobarea unui proiect legat de comunităţile marginalizate din municipiu. Mai exact, aceştia au dezbătut aprobarea unui program prin care să se acceseze fonduri structurale pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune, cu accent pe comunităţile marginalizate aparţinând minorităţii rome. Totodată, pentru implementarea acestui proiect au spus „da” încheierii unui acord de parteneriat între municipalitate, două ONG-uri şi o societate comercială, prin care să se realizeze un grup de acţiune locală (GAL) şi să se implementeze strategia stabilită. Este vorba despre Asociaţia Centrul Cultural Comunitar „Anton Pann”, SC RU Europe SRL Brăila şi Alianţa pentru Unitatea Rromilor - Filiala Brăila, selectate în baza legilor în vigoare.
Potrivit raportului proiectului, valoarea totală pentru „Elaborarea strategiei de dezvoltare locală pentru comunităţile marginalizate din municipiul Brăila” este de 219.685 lei. Cu această ocazie, consilierii au aprobat contribuţia proprie a Primăriei de 2.788 lei, reprezentând 2% din valoarea total eligibilă a bugetului propriu de 139.420 lei. În acelaşi timp, Asociaţia „Anton Pann” şi-a asumat pe durata implementării proiectului cheltuieli eligibile de 40.642 lei, SC RU Europe - 15.835 lei şi Alianţa pentru Unitatea Rromilor - 23.787 lei.
Din acelaşi document reiese că zona selectată de municipalitate şi parteneri pentru viitoarele intervenţii şi accesarea de finanţări este Lacu Dulce - Chercea.
Cheltuielile neeligibile, aprobate înainte ca acestea să apară
Interesant de precizat este că subiectul a stârnit câteva nemulţumiri în rândul consilierilor liberali care au ţinut să tragă un semnal de alarmă în privinţa unui articol din cadrul hotărârii, care prevedea că: „se aprobă cheltuielile neeligibile ce pot apărea în timpul implementării activităţilor derulate de Municipiul Brăila”. PNL-istul Petrică Popa a solicitat eliminarea acestui punct, însă fără succes, astfel că în cele din urmă s-a ajuns la formularea unui amendament pentru a dezamorsa situaţia.
„În principiu, consilierii liberali sunt de acord cu acest proiect. Dar vă solicităm, stimaţi colegi, să excludem punctul 3. Este incorect, după părerea noastră să considerăm că aceste cheltuieli neeligibile pot fi făcute fără a da o anumită sumă, sau că acest lucru poate fi făcut după sau înainte de cheltuirea anumitei sume. Nu există niciun pic de transparenţă în acest mod de a pune pe un proiect de hotărâre atât de important o cheltuială ulterioară care este specificată în regulamentul de funcţionare al DLRC (n.r - Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, Axa prioritară 5 Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii). Cheltuielile neeligibile sunt făcute de beneficiar. Cum beneficiarul este comunitatea brăileană, este bine să lăsăm deoparte acest punct 3”, a declarat Popa.
Prezentă la şedinţă, Iuliana Neagu, şefa Direcţiei Strategii şi Programe Europene din cadrul Primăriei Brăila, a insistat ca punctul respectiv să nu fie scos, altfel proiectul ar risca să nu mai primească finanţare.
„Domnule consilier, obiectivul acestui proiect este constituirea unui grup de acţiune locală la nivelul comunităţii. Deci acea comunitate căreia i se rezolvă problemele şi elaborarea unei strategii. Având în vedere că bugetul maxim al proiectului este 50.000 euro, contribuţia municipiului Brăila e de 2.788,40 lei la cheltuieli eligibile în sumă de 139.420 lei, care înseamnă doar achiziţia de laptopuri, imprimante şi altele lucruri pentru funcţionarea grupului de acţiune locală, considerăm că nu vor fi cheltuieli neeligibile. Ne vom strădui să nu existe aceste cheltuieli neeligibile, dar în situaţia în care ele apar, trebuie să fie prevăzute în bugetul Municipiului Brăila, nu ca sumă, ci ca angajament. Astfel de cheltuieli sunt generate de calamităţi sau alte situaţii imprevizibile la momentul în care scriem proiectul. De aceea este inclus şi acest punct. Este o cerinţă a finanţatorului”, a explicat Neagu.
În urma mai multor intervenţii din partea liberalului Cătălin Hagiu, a social-democratului George Caranica, dar şi a primarului Marian Dragomir s-a ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca proiectul să fie amendat cu menţiunea că membrii CLM vor fi informaţi din timp asupra posibilelor cheltuieli neeligibile care pot apărea.
În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu amendamentul introdus expres la cererea liberalilor, în unanimitate, cu 26 de voturi „pentru”. Precizăm că PNL-istul Marian Fusea a lipsit motivat.