Consilierii județeni, cu «lupa» pe problema transportului elevilor brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consilierii județeni, cu «lupa» pe problema transportului elevilor brăileni

* membrii CJ Brăila s-au întrunit, vineri, 15 iulie, pentru o ședință extraordinară în cadrul căreia au aprobat un proiect legat de modificarea unei hotărâri mai vechi ce viza delegarea serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate * pe scurt, orașul Însurăței a rămas fără Autogară și chiar dacă în realitate lucrurile nu se vor schimba pentru călători, situația a trebuit corectată * consilierul județean PNL Brăila Alexandru Bucălău a profitat de moment și a ridicat problema înființării unor curse pentru elevi, care să le asigure transportul dintr-o localitate în alta * președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a punctat că și-ar dori ca Legea să fie modificată pentru ca primarii să poată achiziționa autobuze pentru transportul elevilor dintr-o localitate în alta și să contribuie la combaterea abandonului școlar

 

Consilierii județeni ar dori să găsească o soluție pentru a încuraja elevii din județul Brăila să facă naveta la liceu, chiar și într-o altă localitate decât aceea în care trăiesc. Mai precis, vineri, 15 iulie, aleșii s-au întrunit pentru o ședință extraordinară în cadrul căreia, printre altele, au aprobat și un proiect legat de transportul județean de persoane. Mai exact, o modificare a unei hotărâri aprobate inițial în aprilie 2022, care viza luarea unor măsuri în vederea delegării serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Unității Administrativ Teritoriale Județul Brăila. Pe scurt, orașul Însurăței a rămas fără o autogară propriu-zisă, astfel că deși situația nu încurcă în mod real călătorii, stațiile rămânând aceleași, proiectul CJ a trebuit totuși actualizat cu noile date. Ei bine, în acest context, consilierul județean PNL Brăila Alexandru Bucălău a solicitat președintelui instituției să ia în calcul înființarea de curse prin care să transporte elevii din comune în orașele din județ, pentru ca aceștia să aibă ocazia de a merge la licee acolo unde își doresc.

”Domnule președinte, aș avea o propunere pentru viitor, dacă doriți să țineți cont. Ați putea introduce niște curse regulate și pentru cei care se duc, spre exemplu, de la Însurăței către Ianca. Sau de la Bertești către Ianca. Știți foarte bine, Liceul din Ianca a avut niște rezultate foarte bune la promovabilitate acum și sunt copii care ar dori să vină la Ianca, din Bertești, spre exemplu. Să asigurăm un transport în comun care să lege orașele între ele sau să lege Estul cu Vestul județului”, a declarat Bucălău.

Președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, a afirmat că nu are nimic împotrivă cu propunerea ce i-a fost făcută, însă cu precizarea că demersul trebuie să vină de la primari, dar mai important, că trebuie să existe operatori interesați.

”Sunt de acord cu dumneavoastră, dar solicitările nu le fac eu. Le fac primarii. Comunitatea. Și atunci noi introducem în programul de transport, spre a fi scoase la licitație. Dar de obicei astfel de trasee mici nu prea au fost rentabile și nu au venit transportatorii. Dar putem încerca. (...) Oricum, am reținut ideea. Fără niciun fel de problemă. Vorbiți cu domnii primari să trimită cereri. Și putem introduce în programul de transport public orice traseu doresc, numai să avem și disponibilitatea transportatorilor”, a explicat Chiriac.

În discuție a intervenit și consilierul județean PMP Brăila Viorel Botea (fost inspector școlar general) pentru a semnala că demersul trebuie să pornească în realitate de la directorii instituțiilor de învățământ, care să le transmită primarilor date privind numărul de copii interesați. Abia apoi primăriile vor putea să se realizeze solicitările către CJ Brăila, a ținut să puncteze consilierul.

 

Chiriac ar dori modificarea Legii, astfel încât problema să fie rezolvată de primari

Președintele CJ Brăila a dorit să mai precizeze că în realitate problema este ceva mai amplă și ar avea nevoie să fie rezolvată de sus în jos. Practic, printr-o modificare a legislației, astfel încât primarii să poată să se ocupe de transportul elevilor la unitățile de învățământ chiar și în afara localității pe care o păstoresc. Potrivit lui Chiriac, astfel s-ar putea interveni și pentru combaterea abandonului școlar.

”Eu aș propune altceva, dacă tot mi-ați aruncat mingea la fileu. Este foarte important să modificăm Legea învățământului. Să dăm disponibilitatea UAT-urilor, să poată Primăria respectivă, cu microbuzele școlare, să ducă elevii dintr-un UAT în altul, la licee, pentru a preveni abandonul școlar, să spunem așa. Și copiii să meargă la un liceu mai bun. Cum ați dat dumneavoastră exemplu: de la Făurei la Ianca, de la Însurăței și așa mai departe. Pentru că încă nu este reglementată corespunzător această situație. Și ne luptăm de ceva timp. Poate că ar fi cazul să intervenim mai apăsat pe această problemă. Dar doar pentru copiii care merg la școală. Aceste curse regulate pe care le votăm astăzi sunt pentru toată lumea. Oricum, eu consider că este primordial pentru copii să aibă această posibilitate. Cred că ar fi foarte bine și corect”, a declarat Chiriac.

Revenind la proiectul aprobat privind autogara din Însurăței, potrivit referatului de aprobare al acestui proiect, în luna iunie, operatorul de transport SC Lentimed SRL a notificat CJ Brăila în privința faptului că i-a expirat Licența pentru activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de Autogara eliberată de Autoritatea Rutieră Română – Agenția Teritorială ARR Brăila. Situație în care imobilul din orașul Însurăței (str. Brăilei nr. 32), în care funcționa autogara și-a pierdut automat atât denumirea, cât și această funcționalitate.

”În condițiile în care în orașul Însurăței nu va mai exista o autogară, se impune a se modifica Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini al serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în aria teritorială de competență a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Brăila, în sensul că, pentru traseele județene care tranzitează orașul Însurăței, Stația «Însurăței – Autogară» se va redenumi Stația «Însurăței – Str. Șoseaua Brăilei nr. 30 -32», amplasamentul fiind același”, se precizează în referat.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro