Consilierii județeni, îngrijorați de fenomenul consumului de droguri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consilierii județeni, îngrijorați de fenomenul consumului de droguri

• în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Județean liberalul Marian Căpățînă a solicitat o viitoare dezbatere pe tema circulației și consumului de droguri în județul și municipiul Brăila • acesta a afirmat că ar dori un raport din partea Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) în acest sens și chiar o discuție la care să participe și specialiști din cadrul DIICOT și Antidrog pentru a fi identificate soluții cât mai repede cu putință • președintele ATOP Brăila, PSD-istul Dorel Vîlsan a explicat că deja a avut loc o asemenea discuție în primăvară și a promis că va prezenta un raport în acest sens • șeful CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, s-a arătat de acord cu propunerea lui Căpățînă

 

Consilierul județean PNL Brăila Marian Căpățînă este îngrijorat de amploarea pe care a căpătat-o fenomenul consumului de droguri în județ și în special în municipiu, astfel că a solicitat o dezbatere pentru identificarea cât mai rapidă a unor soluții. Mai precis, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Județean Brăila, la rubrica ”alte probleme”, liberalul a intervenit pentru a solicita ca la proxima întâlnire să aibă loc o dezbatere pe tema circulației și consumului de droguri, fenomen pe care îl consideră scăpat de sub control. Acesta a venit cu rugămintea ca reprezentanții Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Brăila să prezinte un raport în acest sens, ca punct de start al eventualelor discuții. De asemenea, a insistat să fie invitați și reprezentanți ai DIICOT și Antidrog pentru a fi identificate cele mai bune soluții și într-un timp cât mai scurt.

”Domnule președinte, stimați colegi, am rugămintea ca la următoarea ședință de Consiliu, la «Diverse» să avem o discuție pe un raport al ATOP. Se pare că fenomenul legat de circulația și utilizarea drogurilor în Județul Brăila și mai precis în Municipiu, a fost scăpat din mână. Rugămintea mea este ca într-o lună de zile să avem un raport să știm exact ce se întâmplă pe acest palier. Nu face obiectul Poliției, pentru că aici e DIICOT-ul. Dar totuși aș dori o discuție în care toți factorii care sunt implicați în gestionarea acestui fenomen legat de tot ceea înseamnă infracționalitate în Județul Brăila, să ne spună câteva cuvinte. Și ce este de făcut. Că nu mai este timp să așteptăm!”, a declarat Căpățînă, îngrijorat.

 

Șeful CJ Brăila, de acord cu propunerea liberalului

Prezent în sală, consilierul județean PSD Dorel Vîlsan, președintele ATOP Brăila, a intervenit pentru a preciza că în primăvară a avut loc o asemenea intâlnire cu cadre din Poliție și alte instituții abilitate și s-a dezbătut acest fenomen. Vîlsan a promis că va prezenta un sumar al discuțiilor de la vremea respectivă.

”Aș vrea să îi precizez domnului consilier județean că Autoritatea Teritorială de Ordine Publică monitorizează activitatea Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila. Cu referire la amploarea fenomenului consumului de droguri în Brăila, după cum bine-știți în primăvară am convocat o ședință la care a participat prim-procurorul DIICOT, șeful serviciului de combatere a crimei organizate. O să întocmesc un raport pentru luna ce vine cu tot ceea ce s-a discutat în ședința respectivă, a afirmat, la rândul său, Vîlsan.

Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a primit destul de bine ideea venită din partea lui Căpățînă și i-a sugerat lui Vîlsan să încerce să discute și cu agenții Antidrog în legătură cu acest subiect și să vină cu un raport cât mai complet la proxima ședință.

”Este foarte important să avem un raport foarte laborios. Și cu măsuri întreprinse”, a conchis Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro