Consilierii judeţeni din Brăila au hotărât, miercuri, care vor fi tarifele de închiriere pentru spaţiile aferente Sălii Polivalente "Danubius" în 2012. Aceştia au adoptat în unanimitate proiectul de hotărâre privind cele menţionate mai sus, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean Brăila din acest an. Conform raportului proiectului, în anul următor, Sala Polivalentă va putea fi închiriată atât pentru activităţi sportive, cât şi pentru concerte, conferinţe, expoziţii şi alte evenimente, iar preţurile au fost gândite pentru mai multe categorii. De exemplu, în ceea ce priveşte cluburile şi asociaţiile sportive, tariful pentru pregătiri a fost fixat la 121 lei/oră, iar cel vizavi de competiţii la 164,5 lei/oră. În acelaşi timp, federaţiile sportive naţionale pentru loturi olimpice şi naţionale vor avea de plătit 131,4 lei/oră, pentru ambele segmente amintite. De asemenea, asociaţiile particulare şi persoanele fizice vor putea folosi sala de sport, duşurile şi vestiarele pentru sportivi plătind 219,3 lei/oră. În ceea ce priveşte activităţile de altă natură decât cele legate strict de sport, conform raportului, preţurile vor fi puţin mai ridicate. Mai exact, cei interesaţi vor putea închiria sala de sport şi vestiarele cu 823,5 lei pe oră şi foaierul cu 329 lei pe oră.
Stancu, mulţumit de Sala Polivalentă şi de sportivii brăileni
În altă ordine de idei, după adoptarea proiectului de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru închirierea spaţiilor aferente Sălii Polivalente "Danubius" pe anul 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a ţinut să îşi exprime mulţumirea faţă de mărirea numărului de tineri sportivi brăileni. "Clubul de handbal «Dunărea» Brăila a iniţiat o campanie destul de agresivă în ceea ce priveşte pregătirea celor care vor să facă performanţă în cadrul Sălii Polivalente, cu vestiare, cu tot ce le trebuie. Deja sunt foarte mulţi copii, sunt foarte mulţi părinţi, a prins foarte bine, a început cu clasa I, a II-a, a III-a, a IV-a, au apărut şi jucătoare deosebit de performante... Sunt foarte mulţi copii buni, pe care profesorii de la Liceul Sportiv, care au contract şi cu Handbal Club, le pregătesc, şi vreau să vă spun că este o atmosferă care m-a încântat", le-a spus Stancu colegilor săi în cadrul şedinţei.