* începând de anul trecut, din pricina pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2, consilierii județeni și municipali brăileni s-au văzut în fața unei realități noi și chiar provocatoare: ședințe de plen desfășurate în sistem video * nu de puține ori, unii dintre aleșii de la județ nu s-au ferit ca din confortul propriei locuințe sau de la locul de muncă să își rezolve telefonic afacerile personale, chiar în timpul participării la ședințe * mai nou, unii dintre consilierii municipali sunt destul de ”timizi” și nu își mai pornesc camerele video sau se poziționează în așa fel încât să nu le apară chipul permanent în cadru * situația a fost semnalată, recent, de secretarul general al municipiului, Ion Drăgan, care i-a avertizat pe aleși că dacă nu se poate vedea cine anume votează, situația este una cu iz penal
Pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2 a creat terenul perfect pentru ca unii membri ai Consiliului Județean, respectiv ai Consiliului Local Municipal Brăila să fugă și mai mult de responsabilitățile care le revin odată cu funcția administrativă la care au râvnit. Deși pentru mulți dintre brăileni poate părea incredibil, un scenariu precum acela în care unii consilieri trag chiulul fără nicio jenă, nu își verifică materialele de la mapă, își rezolvă problemele personale sau profesionale, telefonic, în plen (deși o ședință lunară, în general, durează maxim 3 ore și asta destul de rar), sau pur și simplu au un comportament inadecvat, din păcate, a devenit aproape o normalitate. Și așa cum se știe, începând de anul trecut, aleșii locali și județeni participă la ședințe de plen într-un format special, video, prin aplicația Zoom, pentru a evita răspândirea noului coronavirus și pentru a nu se expune infectării. Ei bine, acest format de lucru a dat naștere unor noi ”apucături” în rândul consilierilor. Mai nou, probabil din timiditate, nesimțire sau pur și simplu din lipsă de profesionalism, unii dintre aceștia "uită" să își mai deschidă camerele video sau ies din cadru în timpul lucrărilor ședinței, ceea ce face uneori dificilă identificarea cu exactitate a persoanei care a votat un proiect de hotărâre din spatele dispozitivelor electronice. Ei bine, tocmai această situație le-a fost semnalată, recent, consilierilor municipali de către secretarul general, Ion Drăgan, care i-a avertizat să nu își mai închidă camerele video. Acesta a precizat că au fost situații similare la nivel național când unor aleși le-a fost întocmit dosar penal pentru că ar fi permis altor persoane să aprobe proiecte de hotărâri în locul lor.
Consilieri municipali «timizi» în fața camerelor video
Pentru că o parte dintre noii consilieri încă se obișnuiesc cu fotoliul pe care l-au luat în primire după Alegerile Locale din septembrie 2020, în ședința ordinară a CLM Brăila din 21 decembrie a anului trecut, secretarul general al Municipiului Brăila, Ion Drăgan, a ținut să le atragă atenția consilierilor, chiar înainte de începerea lucrărilor plenului, să nu își mai închidă camerele video. Acesta a precizat că au existat situații similare în țară care s-au lăsat cu dosare penale. Asta pentru că în momentul în care aleșii nu se văd pe cameră, dar votează proiecte, dau naștere unui episod neclar privind persoana care a exercitat votul. Dar trebuie subliniat că nu de puține ori s-a întâmplat ca și o parte dintre consilierii municipali din fostul mandat să potrivească obiectivul camerei de filmare într-un alt colț al încăperii de unde transmiteau sau să afișeze o fotografie proprie pentru restul participanților.
Revenind, pentru că la ultima ședință ordinară a CLM Brăila de anul trecut erau destul de multe locuri ”goale” în sistemul de conferință, deși consilierii figurau ca fiind logați, primarul Marian Dragomir a fost cel care i-a solicitat secretarului să le atragă atenția aleșilor.
”Vă rog frumos să vă deschideți și camerele. O să avem nevoie să vă vedem. Chiar vreau să fac această observație cu caracter general: în spațiul public au apărut diverse situații - eu le spun haioase, dar care pot să aibă și o conotație penală -, în care camerele video nu au fost pornite, iar votul a fost exercitat de către o altă persoană decât cea care avea calitatea de ales local. Ca să evităm o astfel de suspiciune - eu cred că la nivelul Consiliului Local Municipal Brăila nu se pune problema de asemenea copilărie -, vă rog să aveți camerele deschise în permanență. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, le-a transmis Drăgan consilierilor.
Însă cum aleșii brăileni par să trateze situația legată de ședințe cu o lejeritate maximă și nu ca pe o chestiune cât se poate de serioasă, dacă nu chiar solemnă, secretarul s-a văzut în ipostaza de a relua avertismentul la doar câteva zile distanță. Mai exact, în ședința extraordinară a CLM Brăila din 28 decembrie, acesta le-a reamintit consilierilor să nu își mai închidă camerele video pe durata ședinței.
”Pentru a înlătura acele suspiciuni despre care am vorbit și în ședința trecută, am rugămintea către dumneavoastră să procedați la deschiderea camerelor aferente dispozitivelor cu care sunteți conectați”, a revenit Drăgan cu aceeași problemă.
În CJ, aleșii își rezolvă problemele personale în plină ședință
Dacă în fostul mandat ședințele de la Consiliul Județean au fost pline de scandaluri și circ, timp de aproape trei ani, din momentul în care s-a trecut la varianta online lucrurile s-au mai calmat într-o oarecare măsură, deoarece aleșii de la vremea respectivă nu au mai putut vorbi unul peste celălalt (cu mici excepții) în contextul în care au dorit ca intervențiile să le fie auzite. Chiar și așa, participarea la lucrările ședinței de acasă, sau chiar de la lucru (de la birou) a dat naștere unor noi abordări, cel puțin lipsite de profesionalism, ca să nu spunem lipsite chiar de bun-simț. O parte dintre consilierii județeni au fumat în timpul lucrărilor ședinței, au purtat discuții cu persoane aflate în casă sau în biroul de unde s-au logat, dar chiar au ajuns să își rezolve probleme personale sau profesionale prin telefon, în loc să participe activ și atent la procesul de votare. Momente, care în formatul clasic, în sală nu ar fi avut loc la acest nivel. Situația a mai fost semnalată, pe ici pe colo, președintelui Francisk Chiriac de către o parte dintre consilierii opoziției, iar acesta a avut intervenții punctuale, însă aproape la fiecare ședință situația s-a repetat mai mult sau mai puțin evident. Din păcate, nici în noul mandat lucrurile nu sunt foarte diferite. O parte dintre aleși preferă să poziționeze camerele video în tavan, chiar dacă își exprimă votul prin ridicarea mâinii, în timp ce alții încă mai sunt surprinși vorbind la telefon sau cu persoane alături de care se află în locațiile de unde transmit, chiar dacă uneori uită să activeze butonul ”mute” al aplicației și bruiază pur și simplu activitatea plenului. Iar exemplele de ”așa nu” ar putea continua.
Este bine de știut că toate aceste ședințe, atât cele ale CJ Brăila cât și ale CLM sunt publice, înregistrate integral și pot fi consultate de către curioși, deoarece sunt postate pe Facebook (în cazul Consiliului), respectiv, pe site-ul oficial (în cazul Primăriei). Dacă în trecut consilierii aveau obiceiul de a mai trage chiulul de la lucrările Comisiilor de specialitate (acolo unde proiectele de hotărâri din luna în curs trebuie analizate cu atenție și avizate punctual, pe sectoare de activitate, înainte de a ajunge în plen), mai nou, lipsa de interes a aleșilor față de responsabilitățile care vin la pachet cu pozițiile pentru care au candidat și pentru care au primit voturile oamenilor, se manifestă chiar și în timpul ședințelor lunare, probabil sub scuza situației nemaîntâlnite, provocate de adaptarea la condiții de pandemie. Iar ca să înțelegeți mai bine de ce anume spunem dezinteres și chiar neprofesionalism, trebuie să știți că un ales local sau județean, pentru a-și încasa leafa, trebuie să participe doar la ședințele ordinare (în general o singură dată pe lună) și la lucrările Comisiilor de specialitate. Este adevărat că, din când în când, mai sunt convocați și la câte o ședință extraordinară sau de îndată (se întâmplă destul de rar) și că trebuie să ia parte la întâlnirile Consiliilor de Administrație, ba chiar să analizeze cu atenție proiectele pe care urmează să le voteze, pentru a-și exprima opțiunile în cunoștință de cauză, dar chiar și așa discutăm despre un total de doar câteva ore de lucru pe lună. Ore remunerate din bani publici, care vin la pachet cu un statut atât de important în județ și municipiu, precum și alte avantaje politice.