Consecinţele poluării cu plastic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consecinţele poluării cu plastic

Majoritatea păsărilor marine de pe planetă au îngurgitat deja plastic, dar până în anul 2050 aproximativ 99% dintre toate speciile marine, printre care albatroşi, pinguini, pescăruşi, vor fi afectate de poluarea de acest tip, semnalează un studiu publicat recent în Australia.
„Pentru prima dată, avem un pronostic global al impactului extins al poluării cu plastic asupra speciilor marine şi putem aprecia că rezultatele sunt frapante", menţionează într-un comunicat unul dintre autori, Chris Wilcox, cercetător din cadrul Agenţiei naţionale australiene pentru ştiinţă (CSIRO). „Estimările, bazate pe observaţii istorice, arată că aproximativ 90% dintre păsările marine au ingurgitat deja plastic. Este foarte mult şi aceasta arată omniprezenţa poluării cu plastic", adaugă acesta.

580.000 de bucăţi de plastic/km2

Cercetătorii au trecut în revistă studii realizate între 1962 şi 2012 pe 135 de specii de păsări marine. Un studiu datând de la începutul anilor 1960 arăta că, la acea vreme, sub 5% dintre păsările marine erau afectate.
Poluarea cu plastic, care potrivit oamenilor de ştiinţă atinge în unele locuri nivelul de 580.000 de bucăţi de plastic/km2, reprezintă un pericol pentru păsări, pentru că acestea confundă suprafaţa colorată cu alimentele. Păsările se pot îmbolnăvi sau pot muri dacă ingerează prea mult plastic.
Potrivit cercetătorilor, „între 2015 şi 2026, cantitatea totală de plastic produsă va fi echivalentă cu tot ceea ce s-a fabricat deja" de când a început producţia de plastic.

O mai bună gestionare a deşeurilor

Ameninţarea poluării cu plastic la adresa păsărilor marine „creşte repede", iar prezenţa plasticului va avea un impact mai mare într-o zonă care se întinde din sudul Australiei până în sudul Africii şi în America de Sud, zonă care cuprinde o mare diversitate de specii.
Totuşi, „o mai bună gestionare a deşeurilor poate reduce ameninţarea pe care o presupune plasticul în viaţa sălbatică marină", apreciază Denise Hardesty, coautor, care pledează pentru recurgerea în mai mică măsură la pungile de plastic şi pentru introducerea unor depozite pentru material reciclabil, scrie agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro