Mergi la conţinutul principal

Conflict "stins" cu spray lacrimogen

Gheorghe C. (65 de ani) le-a spus poliţiştilor că Stanciu R. (43 de ani) i-a pulverizat în faţă un jet dintr-un spray iritant-lacrimogen, în timp ce se aflau în holul de la parterul unui bloc, după care a constatat că îi lipsesc 420 de lei. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că, pe fondul unui conflict mai vechi, cei doi s-au luat la bătaie, fiind îndrumaţi la Serviciul de Medicină Legală pentru eliberarea certificatelor medico-legale. Oamenii legii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro