"Confetti" social-democrate pentru Victor Ponta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Confetti" social-democrate pentru Victor Ponta

* senatorul Ion Rotaru este ferm convins că victoria lui Victor Ponta a alungat riscul fărâmiţării PSD * Sorin Boşneag, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Brăila, este nedumerit de alegerea lui Cristian Diaconescu de a-l susţine pe Mircea Geoană * primarul Simionescu aşteaptă de la Victor Ponta crearea unei imagini puternice a PSD

Victor Ponta a devenit de ieri noul preşedinte al social-democraţilor, după ce l-a înfrânt pe contracandidatul său, Mircea Geoană, la scorul de 856 la 781 de voturi. Pe fondul acestui eveniment, redactorii "Obiectiv" i-au contactat în cursul zilei de ieri pe câţiva dintre membrii marcanţi ai filialei judeţene a PSD Brăila, pentru a afla aşteptările pe care le au de la noul lor lider, şi opinia despre lovitura de teatru marca Diaconescu, şi anume retragerea neaşteptată a acestuia din cursă şi saltul derutant direct în barca lui Mircea Geoană.

Deputatul PSD Brăila, Cristian Rizea, s-a arătat foarte încrezător în capacitatea lui Victor Ponta de a putea reconsolida partidul şi de a-l aduce pe o traiectorie ideologică capabilă să păstreze un echilibru între generaţii, precizând totodată că noul cârmaci al PSD îi oferă garanţia clară a câştigării alegerilor din 2012 de către social- democraţi. "Alegerea lui Ponta îmi dă garanţia clară că PSD va câştiga alegerile din 2012. Ca s-o spun pe româneşte, eu cred că domnul Ponta are sânge, ceea ce Mircea Geoană nu a avut. Cred că e un om cu care putem construi ceva. Sunt ferm convins că Ponta va aduce un echilibru între generaţii. Dacă Victor Ponta nu ieşea, exista pericolul ca PNL şi Crin Antonescu să crească în
sondaje", a declarat Rizea.

În ce priveşte sceneta Diaconescu, deputatul brăilean a ţinut să facă un scurt memento mori politic: "E un om pe care, din punct de vedere profesional, îl apreciez foarte mult. Însă îmi pare foarte rău pentru alegerea făcută de către domnul Diaconescu, deoarece ar fi trebuit să-şi analizeze mai întâi şansele. Eu cred că, dacă intra lângă Ponta, avea toate şansele să iasă vicepreşedinte cu cel mai mare număr de voturi. Totuşi sper că Diaconescu se va alătura până la urmă lui Victor Ponta...".

22psd2 Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Brăila, Sorin Boşneag: "Eu consider că schimbarea asta va fi de bun augur pentru partid" "Alegerea lui m-a lăsat fără cuvinte"

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Brăila, Sorin Boşneag a declarat că aşteptările de la Victor Ponta sunt unele foarte mari, exprimându-şi speranţa în faptul că structura lui profesională - adică juridică - îşi va spune cuvântul în cadrul aparatului politic, în sensul rigorii, fermităţii şi al perceperii netrunchiate a realităţilor politice. "Aşteptările noastre de la Victor Ponta sunt foarte mari. În primul rând e o schimbare de imagine, de lider şi sperăm ca, prin structura şi pregătirea lui profesională, să fie un lider mai ferm, mai riguros, cu un simţ al realităţii mult mai dezvoltat. Din punctul meu de vedere, cred că el va fi un lider care nu se va alătura niciunui grup. După aceste alegeri, avem o trupă de vicepreşedinţi destul de eterogenă, iar el va trebui să facă tot ce-i stă în putere pentru a-i pune la treabă.

Eu consider că schimbarea asta va fi de bun augur pentru partid", a explicat Boşneag. "În ce îl priveşte pe Cristian Diaconescu, credeţi-mă, deşi sunt un om care a văzut destule, alegerea lui m-a lăsat fără cuvinte. Partea care a m-a nedumerit pe mine nu a fost că s-a retras din cursă, dar putea să o facă fără să fie de partea unuia sau altuia. Pentru mine e de neînţeles gestul lui", a comentat preşedintele organizaţiei municipale a PSD Brăila mutarea lui Diaconescu din ziua Congresului.

22psd3 Prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu: "Alegerea făcută de Diaconescu nu a fost o chestiune fericită" "Noi de la Victor Ponta aşteptăm două lucruri"

Sub steaua roz a aceluiaşi optimism se află şi senatorul Ion Rotaru. Social-democratul vede în persoana lui Ponta un lider care va avea vâna politică necesară pentru o abordare mult mai curajoasă a problemelor din PSD: "Din punctul nostru de vedere, încă dinainte de Congres, victoria lui Ponta era una decisivă şi necesară. Cred că Victor Ponta are viziunea problemelor din partid şi-mi pare mult mai curajos în modul de a le aborda, decât Mircea Geoană. Sunt convins că, prin numirea lui Victor Ponta, ruperea partidului s-a evitat acum".

Cu privire la tentativa de harakiri politic săvârşită de Diaconescu, Rotaru declară că nu înţelege raţiunea care a stat la baza schimbării neaşteptate de turnantă, dar "sper că nu a fost determinat de vreo presiune politică care s-a făcut asupra lui". Aşteptările primarului Brăilei, prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, de la Victor Ponta sunt în număr de două şi sunt exprimate cu rigoarea vehemenţei. "Noi de la Victor Ponta aşteptăm două lucruri: 1. imaginea puternică şi aerul nou pe care trebuie să o dea partidului; 2. puterea de a reconcilia generaţiile şi de a aduce un echilibru în partid", a explicat Simionescu.

În ce priveşte decizia lui Cristian Diaconescu de a-l susţine pe Mircea Geoană, edilul-şef a declarat următoarele: "Alegerea făcută de acesta nu a fost o chestiune fericită. Cel mai bine era dacă se retrăgea pur şi simplu. A fost o chestiune surprinzătoare alegerea dumnealui şi deloc benefică".

22psd4Tărâţă demisionează din PSD

* el este cel de al treilea parlamentar PSD care face asemenea anunţ, după câştigarea alegerilor de către Victor Ponta

Arendaşul din Insula Mare a Brăilei şi deputat PSD de Neamţ, Culiţă Tărâţă, a anunţat, ieri, că demisionează din partid şi se alătură independenţilor. Tărâţă este cel de al treilea parlamentar PSD care părăseşte partidul după Congresul soldat cu alegerea lui Victor Ponta ca preşedinte, relatează Mediafax. În cursul dimineţii, şi-au anunţat demisia din partid senatorul Şerban Mihăilescu şi deputatul Ioan Munteanu, care au anunţat, de asemenea, că se vor alătura idependenţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro