* miercuri, doi şoferi brăileni au fost prinşi în timp ce conduceau autoturismele pe Calea Călăraşilor, deşi consumaseră alcool
Doi şoferi băuţi, prinşi pa Calea Călăraşilor, în cursul zilei de miercuri.
Potrivit poliţiştilor, în ziua de 26 august, în jurul orei 7.40, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat din municipiul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călăraşilor. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,42 mg/l.
De asemenea, pe aceeaşi stradă, poliţiştii l-au depistat şi pe un brăilean de 39 de ani, în timp ce conducea o maşină, deşi avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,61 mg/l. “Ambii şoferi au fost conduşi la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.