• un tânăr de 25 de ani a ajuns în şanţ, după ce s-a urcat băut a volan
La data de 2 aprilie, în jurul orei 05.40, un tânăr de 25 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului. El a intrat în şanţul de pământ de pe marginea drumului. Fiind testat cu aparatul etilotest de către poliţişti din cadrul Serviciului Rutier a rezultat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,80 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.