Condoleezza Rice va semna la Praga un tratat intre Cehia si SUA privind scutul antiracheta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Condoleezza Rice va semna la Praga un tratat intre Cehia si SUA privind scutul antiracheta

Secretarul de Stat american Condoleezza Rice va semna principalul tratat intre Statele Unite si Cehia referitor la instalarea unei baze radar americane pe teritoriul ceh, la inceputul lui mai, la Praga, a declarat o purtatoare de cuvint a ambasadei SUA, citata de CTK in pagina electronica.
Victoria Silverman, purtatoarea de cuvint a ambasadei americane din Praga, a declarat ca nu s-a stabilit inca data exacta pentru semnarea tratatului.
Richard Graber, ambasadorul american in Cehia, a declarat duminica la postul public de televiziune (CT) ca Rice intentioneaza sa viziteze Praga.
Ministrul de Externe Karel Schwarzenberg va semna tratatul din partea Cehiei.
Cotidianul Hospodarske noviny (HN) scrisese anterior ca la 5 mai ar putea avea loc la Praga o conferinta privind apararea antiracheta.
Rice ar putea sa participe de asemenea si la sarbatoarea anuala a Victoriei din Plazen, vestul Boemiei, care a fost eliberata in 1945 de trupele americane. Ceremoniile se vor desfasura intre 2 si 6 mai.
Cu toate acestea, tratatul privind baza trebuie ratificat de Parlamentul ceh si semnat de presedintele Vaclav Klaus pentru a intra in vigoare.
Rice si Schwarzenberg au anuntat in cadrul summitului NATO, care s-a desfasurat saptamina trecuta la Bucuresti, ca negocierile intre SUA si Cehia privind apararea antiracheta au fost finalizate.
Summitul a stabilit ca aliatii vor sprijini proiectul si planul de a-l incorpora in viitorul sistem NATO de aparare antiracheta.
Proiectul bazei antiracheta divizeaza scena politica ceha. In timp ce Democratii Civici (ODS) aflati la guvernare il sprijina, opozitia social-democrata de stinga (CSSD) si comunistii (KSCM) se opun si cer organizarea unui referendum pe aceasta tema. Formatiunile mai mici din cadrul coalitiei de guvernamint - crestin democratii (KDU-CSL) si in special ecologistii (SZ) - au rezerve cu privire la baza care va fi infiintata in districtul militar de la Brdy, la 90 de kilometri sud-vest de Praga.
Majoritatea cehilor se opun bazei, ideea fiind puternic criticata si de Rusia.
Separat de tratatul principal, Statele Unite si Cehia vor mai semna si tratatul SOFA cu privire la stationarea trupelor americane in tara. Urmatoarea runda de negocieri pe aceasta tema va incepe miercuri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro