• inculpatul Ștefan – Laurențiu Prioteasa, șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila, acuzat că ar fi avertizat un afacerist despre activitățile de control ale Poliției, a primit condamnarea finală la Curtea de Apel Galați • a rămas cu pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, aplicată în primă instanță, dar își ia ”adio” de la munca de polițist • de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila ni s-a comunicat faptul că deja s-a demarat procedura de încetare a raporturilor de serviciu față de polițistul în cauză
Învins de DNA! Condamnare definitivă pentru ofițerul de poliție Ștefan – Laurențiu Prioteasa, șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila, acuzat că ar fi avertizat un afacerist despre activitățile de control ale Poliției. Curtea de Apel Galați a respins apelul formulat de inculpat, iar acesta a rămas cu pedeapsa din primă instanță, doi ani închisoare cu suspendare. Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a polițistului pentru infracțiunile de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.
Din nefericire pentru el, sentința aplicată la Curtea de Apel Galați, pe data de 26 iunie, îl elimină din structura de Poliție. ”În urma comunicării de către Curtea de Apel Galați a hotărârii definitive, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a demarat procedura de încetare a raporturilor de serviciu față de polițistul în cauză”, ne-au informat reprezentanții Biroului Relații Publice al IPJ Brăila.
Colegii au însă vorbe bune despre ofițerul Prioteasa, spunând că era un polițist bun, plus că a participat și a urcat pe podium la Campionate de Înot al MAI. În anii 2006-2007, Prioteasa a fost student în practică la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, a terminat Academia de Poliție, fiind un polițist serios, după cum au transmis polițiști care îl cunosc și au lucrat alături de el. În ciuda acestor aprecieri, cel în cauză a ajuns în vizorul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) care, până la urmă, i-au ”îngropat” cariera!
Dosarul ce are ca obiect ”infracțiuni de corupție” a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila, în decembrie 2021, iar condamnarea s-a dat la sfârșitul lunii august 2023. S-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cu anumite obligații impuse, dar anul trecut măsura a fost revocată.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, ofițerul Prioteasa a fost pus la dispoziție, astfel că nu a mai putut desfășura activitățile specifice, ci ar fi fost mai mult în serviciul de pază.
S-a respins apelul împotriva sentinței de la Tribunalul Brăila
La ședința din 30 august 2023, magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul Prioteasa Ștefan Laurențiu la pedeapsa principală de 1 an și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale). După cum se arată în soluția instanței, faptele au fost săvârșite la datele de 14.09.2021, 05.10.2021 și 26.10.2021. În plus, instanța îl mai condamnă pe inculpatul Prioteasa la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, faptă săvârșită la data de 05.10.2021. S-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate, inculpatul Prioteasa Ștefan Laurențiu, urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere.
Ofițerul de Poliție a formulat apel împotriva soluției primei instanțe, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați. Inculpatul a sperat că scapă de condamnare, însă magistrații nu i-au dat câștig de cauză. ”Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpatul Prioteasa Ştefan Laurenţiu, împotriva sentinţei penale nr. 126 din data de 30.08.2023, pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 2309/113/2021. Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, este soluția pronunţată miercuri, 26 iunie, și postată pe site-ul instanței.
În cauză este implicată și o avocată suspendată din Barou, Luiza Glenda Bălan, care ar fi promis sume mari de bani pentru cumpărarea de influență, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Galați și judecata este în curs.
Rechizitoriul de trimitere în judecată al procurorilor DNA
Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a polițistului pentru infracțiunile de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și compromitere a intereselor justiției. “În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: în perioada septembrie-octombrie 2021, inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu, în calitatea menționată mai sus, profitând de faptul că avea cunoștință de zilele în care erau planificate activități de control ale poliției, ar fi oferit unei persoane informații nedestinate publicității referitoare la controalele ce vizau două dintre societățile comerciale administrate de persoana respectivă, precum și un punct de lucru al unei asociații. Informațiile nedestinate publicității ar fi fost oferite la datele de 14 septembrie, 5 octombrie și 26 octombrie, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfășurat fie în apropierea unuia dintre spațiile comerciale deținute de persoana beneficiară a informațiilor, fie în interiorul autoturismului aparținând ofițerului de poliție în cauză). În toate cele trei situații, inculpatul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliției planificate pentru ziua următoare”, au stabilit procurorii DNA.
Potrivit anchetatorilor, la întâlnirea din data de 5 octombrie, inculpatul i-ar fi adus la cunoștință persoanei interesate că în dimineața zilei următoare urma să fie efectuată o percheziție la un punct de lucru al societății administrate de respectiva persoană, informație cu caracter confidențial pe care ofițerul de poliție o deținea în virtutea atribuțiilor lui de serviciu. Demersul polițistului ar fi îngreunat atât desfășurarea cercetărilor cât și completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
După cum v-am informat la vremea respectivă, în comunicatul DNA din data de 12 noiembrie 2021 se arăta că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, față de inculpatul Ștefan Laurențiu Prioteasa, ofițer de poliție, șef al Secției 1 Poliție Rurală Brăila. Ulterior, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, față de inculpata Luiza Glenda Bălan, avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila. Aceasta era acuzată de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în aceeași cauză în care era cercetat sub control judiciar și inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu.
Potrivit anchetatorilor, la data de 7 octombrie 2021, inculpata Luiza Glenda Bălan ar fi promis unei persoane că îi va da 10.000 euro pentru a convinge pe oricare dintre cei doi ofițeri cu funcții de conducere la nivelul municipiului Brăila să dispună atât încetarea continuării acțiunilor de control la două societăți comerciale, cât și restituirea sumelor de bani și a mărfurilor ridicate de poliție cu ocazia controalelor.