Si cind sa se laude si alde Timofte & Fulga ca si-au dat demisia (deci nu ca au fost dati afara), Parlamentul le pune Superglue pe scaune, sa-i tina in functii pina cind vor fugi peste granita toti oamenii de afaceri dubioase. In acest caz, ei ar trebui sa fie pastrati in fruntea SRI si SIE pina prin anul 2020, caci, slava-Domnului, sint multi infractori nedovediti in Romania care ar trebui nitel cercetati, asta ca sa zic speriati cu un mic sejur la pirnaie.
De fapt, ce mesaj au transmis joi parlamentarii? Ca nu mai accepta sa fie copiii de mingi ai presedintelui Basescu? Poporul nu asteapta de la alesii neamului sa fie orgoliosi, ci sa vina la serviciu, sa nu mai doarma in cimpul muncii si sa nu mai voteze faradelegi. Cind l-am vazut pe senatorul Nicolae Vacaroiu la televizor cum spunea ca Timofte si Fulga vor fi sanctionati daca nu-si reiau activitatea in fruntea celor doua servicii secrete, pe bune daca nu m-am gindit ca ar fi excelent daca s-ar interzice definitiv si irevocabil consumul de bauturi alcoolice pe tot teritoriul Romaniei. Caci hai sa vedem ce avem in acest moment. Pai, avem doi angajati care au dat-o rau de tot in bara la serviciu si care au apelat la gestul unilateral numit demisie. Iar acesti doi angajati nu sint lasati sa plece acasa, pe motiv ca nu si-au prezentat demisiile asa cum prevede legea. E ca si cum eu as face o greseala de nepermis, la "Obiectiv", mi-as prezenta demisia, iar conducerea ar zice ca nici sa nu ma gindesc sa ma uschesc, pentru ca o sa iasa urit. Eh, in acest moment eu as face urmatoarea miscare: as solicita o marire substantiala de salariu, ba as cere sa mi se permita sa comit macar trei gafe monumentale pe saptamina. Vorba aia, sa-mi justific si eu leafa marita, nu-i asa?
Problema este ca la cit de incompetenti ii banuiesc pe alde Timofte si Fulga (apropo, serviciile secrete nu au reusit nici dupa opt luni sa afle cine l-a batut crunt si jefuit pe tatal lui Gheorghe Fulga), nu cred ca ii va duce mintea sa ceara o marire salariala. Cit despre comiterea de noi gafe, nu mai este cazul sa ceara aprobare, pentru ca doar de asta vin ei la serviciu. Spor la nemunca, spionilor!