Condamnat cazat la închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Condamnat cazat la închisoare

Joi dimineaţa, la ora 10.00, lucrătorii Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca l-au depistat pe Marian H. (22 de ani), domiciliat în satul Lişcoteanca, comuna Bordei Verde. Potrivit poliţiştilor, pe numele acestuia, la data de 14 octombrie, Judecătoria Făurei a emis mandat de executare a pedepsei de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt, tentativă la furt calificat şi violare de domiciliu. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro