Condamnată pentru că a jefuit o bătrână de 84 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cazul “Tâlhărie în ziua de Sfântul Nicolae”

Condamnată pentru că a jefuit o bătrână de 84 de ani

• Ionica Drosu, de 51 de ani, a fost condamnată la 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere • în ziua de 6 decembrie 2016, după ce s-a îmbătat, Ionica a urmărit-o pe o bătrână până în cartierul Obor, a îmbrâncit-o şi i-a smuls portofelul din poşetă • în momentul în care a fost audiată de poliţişti, autoarea agresiunii a declarat că nu-şi aminteşte mare lucru, pentru că era beată 

 

Femeia care a tâlhărit o bătrână de 84 de ani chiar în ziua de Sfântul Nicolae (2016), ca să-i fure 20 de lei din portofel, a fost condamnată. Ionica Drosu, în vârstă de 51 de ani, originară din judeţul Galaţi, analfabetă şi fără ocupaţie - mare iubitoare de alcool - a fost condamnată, zilele trecute, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, după ce judecătorii brăileni i-au respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei comise.

Autoarea agresiunii a fost reţinută 24 de ore pe ordonanţă şi anchetată sub control judiciar după ce, în stare de ebrietate fiind, a atacat-o pe o bătrână care se întorcea de la piaţă şi i-a smuls portofelul. 

 

Tâlhărie în cartierul Obor

Agresiunea s-a petrecut în după-amiaza zilei de 6 decembrie 2016, în jurul orei 15:30. Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, în acel moment, brăileanca Marioara U., în vârstă de 84 de ani, se întorcea acasă, ţinând în mâna stângă o poşetă, iar în cealaltă mână un baston de care se sprijinea în timpul mersului. Când a ajuns în zona Piaţa Halelor, pensionara a fost observată de inculpata Ionica Drosu, care s-a decis, brusc, să o jefuiască. Ionica se afla în stare avansată de ebrietate, după ce petrecuse toată ziua prin cafe-barurile din municipiu.

“Pentru a se convinge că persoana vătămată avea bunuri în poşetă, inculpata s-a apropiat de aceasta şi, întrucât poşeta avea fermoarul desfăcut, a văzut că în interior se afla şi un portofel. În timp ce se pregătea să traverseze strada, persoana vătămată a realizat că era urmărită şi i-a reproşat inculpatei acest lucru, cerându-i să nu se mai apropie de ea şi să n-o mai urmărească”, precizează procurorul care s-a ocupat de caz.

În loc să se calmeze şi să o lase pe victimă în pace, îndemnată de alcool, Ionica Drosu a continuat să o urmărească pe bătrâna de 84 de ani, simulând că ar fi în căutarea unui chioşc de unde să-şi cumpere ţigări.

În momentul în care victima a intrat pe Aleea Mugurilor din cartierul Obor, într-o zonă mai puţin circulată, agresoarea a ajuns-o din urmă şi a împins-o cu brutalitate, doborând-o la pământ. În cădere, bătrâna a scăpat poşeta din mână, iar Ionica Drosu a luat portofelul şi a fugit, deplasându-se în zona intersecţiei Dorobanţilor cu 1 Decembrie 1918, de unde a luat un taxi. În portofel se aflau următoarele: suma de 20 de lei, cartea de identitate, abonamentul Braicar şi o carte de rugăciuni aparţinând victimei.

Potrivit anchetatorilor, autoarea tâlhăriei comise în Obor i-a plătit taximetristului suma de 5 lei până la domicilul concubinului său, care locuieşte în acelaşi cartier cu victima. Culmea, după ce a coborât din taxi, Ionica Drosu s-a lăudat în faţa concubinului că i-a furat portofelul unei bătrâne. Auzind aceasta, fiind de bună credinţă, bărbatul a luat actele care fuseseră în portofelul victimei şi, constatând că aceasta locuieşte în apropiere, a mers şi i le-a pus în cutia poştală de la bloc. Procurorul de caz preciza, zilele trecute, la finalizarea cercetărilor:

“Fiind audiată, inculpata Drosu Ionica a recunoscut în parte săvârşirea faptei, declarând că, anterior comiterii, a consumat cantităţi însemnate de băuturi alcoolice în barurile din Piaţa Halelor, motiv pentru care a ajuns în stare avansată de ebrietate şi nu-şi mai aminteşte dacă a folosit sau nu acte de violenţă împotriva victimei”.

Mai trebuie precizat faptul că, potrivit Raportului de constatare medico-legală emis de Serviciul de Medicină Legală Brăila, bătrâna de 84 de ani a suferit leziuni la mâna stângă ce au necesitat 3 zile de îngrijiri medicale. Inculpata Ionica Drosu a fost reţinută 24 de ore în Arestul IPJ Brăila, după care a fost pusă sub control judiciar, pentru următoarele două luni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro