• polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un tânăr de 22 de ani, din Brăila, cu mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori • acesta era acasă, în arest la domiciliu • polițiștii au depistat și o femeie de 35 de ani din Brăila, condamnată la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru trafic de minori
Doi traficanți de minori au ajuns în spatele gratiilor. Un tânăr și o femeie au fost ”săltați” de mascați, după emiterea mandatelor de executare a pedepsei închisorii.
La data de 23 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat un tânăr de 22 de ani, din Brăila, pe numele căruia Tribunalul Brăila a emis mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. ”Tânărul în cauză a fost depistat la domiciliu, aflându-se sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, sub supravegherea Biroului Supravegheri Judiciare”, au precizat polițiștii.
De asemenea, în urma unor activități specifice, polițiștii au depistat o femeie de 35 de ani din Brăila, pe numele căreia Tribunalul Brăila a emis mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani și 8 luni. Aceasta este condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și constituirea de grup infracțional organizat.
Persoanele în cauză au încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
Tânăr cu mandat de arestare pentru trafic de migranți, prins de polițiștii brăileni. Era în Covasna
Tot marți, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat împreună cu Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Brăila, conform atribuțiilor specifice, pentru depistarea unui urmărit național și internațional. ”Pe raza municipiului Covasna, în urma unor activități specifice, polițiștii au depistat un tânăr de 29 de ani, din Brăila, pe numele căruia Tribunalul Arad a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea de grup infracțional organizat și trafic de migranți”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Tânărul de 29 de ani a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.
Cu aceeași ocazie, polițiștii au depistat și un minor de 15 ani din Brăila, căutat la nivel național și internațional, ca urmare a dispariției dintr-un centru D.G.A.S.P.C. (Direcția de asistență socială și protecția copilului) fiind preluat pentru a fi predat reprezentanților centrului.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!
Traficanți de minore prinși de procurorii DIICOT și arestați
Potrivit datelor transmise de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), la data de 4 octombrie 2022, procurorii Biroului Teritorial Brăila, împreună cu lucrătorii de polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, au efectuat 11 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Brăila. S-a acţionat într-o cauză vizând comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor. „În cauză s-a reținut că, începând cu luna ianuarie 2020, mai mulți inculpați au exploatat sexual, în țară și în străinătate, 10 persoane vătămate, dintre care 7 minore. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Brăila au fost conduse în vederea audierii 37 de persoane. În urma audierilor, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a 4 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de un inculpat. La data de 5 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a dispus măsura arestului preventiv cu privire la 3 inculpați și măsura arestului la domiciliu față de al patrulea inculpat.”, au transmis procurorii.
După cum se arată pe site-ul Tribunalului Brăila, la ședința din data de 5 octombrie, magistrații au admis în parte propunerea DIICOT - Biroul teritorial Brăila. S-a dispus arestarea preventivă a trei inculpați, pe o perioadă de 30 de zile, dar și arestarea la domiciliu a inculpatului Ilie Ionuț, fiind vorba despre cel condamnat și dus acum la închisoare.
Tot în dosarul DIICOT a primit condamnare la pedeapsa cu închisoarea și femeia de 35 de ani din Brăila, fiind vorba despre Spătaru Elena, după cum se arată pe site-ul instanței.
Sentința finală în acest dosar s-a dat pe 23 aprilie la Curtea de Apel Galați . ”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Brăila împotriva sentinţei penale nr. 116/01.08.2023 a Tribunalului Brăila. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată. Aplică inculpatului Safta Zabar, pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilo. Dispune confiscarea și ulterior distrugerea şi pentru cantitatea de 2,26 grame canabis rămasă din probele analizate, depusă la Camera de corpuri delicte a IPJ Constanţa. Menţine starea de arest a inculpaţilor Ciobotaru Ciprian Petruş, Safta Zabar şi Safta Nicolae Robert. Constată încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă cu privire la inculpata Spătaru Elena; măsura arestului la domiciliu dispusă cu privire la inculpatul Ilie Ionuţ (...)”, este soluția CA Galați.