* ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că proba scrisă va avea loc pe 27 iulie, urmând ca etapa a doua a concursului, interviurile, să aibă loc în septembrie-octombrie * față de examenul precedent pentru posturile de directori, noutatea este că la concursul acesta se vor putea înscrie și profesorii care nu fac parte din Corpul experților în management educațional
Pe lângă Definitivat și Titularizare, profesorii vor mai avea parte de un examen vara aceasta. Vorbind doar despre cadrele didactice care vor să fie manageri de școli, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că în luna iulie va avea loc concursul național pentru directori. Chiar dacă nu a oferit prea multe detalii, în această perioadă au fost elaborate metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți. Câmpeanu a declarat totuși că pe 27 iulie va avea loc proba scrisă. Luna august va fi liberă pentru ca profesorii să își poată lua concedii, urmând ca în lunile septembrie-octombrie să aibă loc proba interviului.
Cătălin Canciu, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, ne-a declarat că examenul vine cu o modificare importantă.
“Spre deosebire de concursul din 2016, de data aceasta se pot înscrie la examen și cadrele didactice care nu fac parte din Corpul experților în management educațional. Astfel vor putea participa mult mai mulți profesori la concursul de directori”, ne-a declarat acesta.
Ministrul Sorin Câmpeanu a afirmat că, pentru a trece mai departe la etapa interviurilor, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minim nota 7. Mandatul de director câștigat prin concurs are o durată de 4 ani.
La examenul pentru directori de școli din 2016, la Brăila au fost scoase la concurs 158 de posturi pentru 108 unități de învățământ, 108 posturi de director și 50 de adjunct. Concursul a avut atunci trei probe: proba scrisă, analiza CV-ului și interviul. Fiecare probă avea un maxim de 50 puncte iar pentru promovare candidații trebuiau să obțină minim 35 puncte. La proba scrisă, promovabilitatea la Brăila a fost de 91%. Conform metodologiei, acolo unde au existat mai mulți candidați pe post a câștigat concursul cel care a obținut punctajul cel mai mare. De asemenea, acolo unde un candidat s-au înscris la mai multe școli și a promovat concursul la toate, acesta a putut opta pentru unitatea la care dorește să rămână. Conform unei centralizări făcute la acel moment de Ministerul Educației, la Brăila, din cele 108 posturi de directori vacante s-au ocupat prin concurs doar 80, iar pentru funcțiile de adjunct, din totalul de 50 posturi vacante s-au ocupat prin concurs 20. Pentru restul posturilor au fost numiți directori prin detașare.