Sâmbătă, de la ora 12.00, la Galeriile de Artă va avea loc vernisajul expoziţiei realizate cu cele mai bune lucrări de la Concursul Naţional de Pictură şi Grafică "Vespasian Lungu", aflat la cea de-a XX-a ediţie. În concurs s-au înscris 110 concurenţi din 20 de şcoli populare de arte din ţară, cu 160 de lucrări. Juriul din acest an este format din: artistul plastic Gheorghe Mosorescu - preşedinte, criticul de artă Maria Stoica, profesorul Mihai Şerbănescu de la Şcoala Populară de Arte "Octav Enigărescu" din Târgovişte, artistul plastic Hugo Mărăcineanu şi prof. Liviu Nedelcu de la Şcoala de arte din Focşani.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Şcoala Populară de Arte "V. Lungu".