Concursul Naţional “Vespasian Lungu” şi-a desemnat câştigătorii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concursul Naţional “Vespasian Lungu” şi-a desemnat câştigătorii

• au fost acordate premii, menţiuni şi premii speciale în valoare totală netă de 5.200 lei, precum şi diplome de participare şi certificate de apreciere

 

Pe 25 mai 2019, la Galeriile de Artă Brăila a avut loc vernisajul expoziţiei şi premierea celor mai bune lucrări participante la Concursul Naţional de Pictură şi Grafică “Vespasian Lungu”, ediţia a XXIV-a. Evenimentul a fost organizat de Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Primăriei Municipiului şi Uniunii Artiştilor Plastici - filiala Brăila.

Ediţia de anul acesta a concursului s-a constituit într-un omagiu adus pictorului şi graficianului Vespasian Lungu, trecut în nefiinţă acum 25 de ani.

Au participat 73 de elevi din 15 de şcoli populare de arte sau centre culturale din ţară, în cadrul cărora există secţii sub forma şcolilor de arte, repartizaţi pe două categorii de vârstă– juniori şi seniori (peste 14 ani), ale căror lucrări, în număr  total de 113, incluse în secţiunile Pictură şi Grafică, au fost jurizate pe 24 mai 2019.

S-au acordat premii, premii speciale şi menţiuni, după cum urmează:

La secţiunea “Pictură”: Premiul I – Mocanu Teodora, Galaţi; Premiul al II -lea – Butnaru Carmina, Focşani; Premiul al III-lea – Nechita Lăcrămioara, Piatra-Neamţ. Menţiuni: Bucur Maria-Iuliana, Târgovişte; Todirişcă Rodica, Botoşani; Premii speciale : Anghel Camelia-Violeta, Brăila; Ghinaci Adina, Reşiţa.

La secţiunea “Grafică”: Premiul I – Bujoiu Cristina, Brăila; Premiul al II-lea– Fodor Tünde, Oradea; Premiul al III -lea– Nicolae Mădălin, Ploieşti. Menţiuni : Drăghici Felicia, Sibiu; Lucescu Ştefan, Botoşani. Premii speciale : Văcaru Deodor-Nectarie, Bacău; Radu Steliana, Brăila.

La categoria “Juniori”: Premiul I – Giurgiu Andreea-Maria, Brăila; Premiul al II -lea– Octav Paula-Ioana, Botoşani; Premiul al III-lea– Dumitrescu Alessia, Galaţi. Menţiuni : Văcaru Parascheva, Bacău; Perianu Gabriela, Brăila; Cioranu Otilia-Teodora, Brăila.

Premii speciale “In memoriam Vespasian Lungu” – Bulaga Ioana-Smaranda, Piatra-Neamţ; Mănescu Daris-Mihai, Târgu-Jiu; Andronoiu Maria, Brăila; Voitchevici Robert, Suceava.

Menţiuni speciale, rezultate din redistribuirea valorii Marelui Premiu: Duţă Diana, Bucureşti; Bâlea Cati, Brăila; Dragnea Ana, Bucureşti; Ciubotaru Cătălina, Focşani; Tudorache Camelia, Ploieşti; Cîrlan Daniel, Suceava.

Valoarea totală netă a sumelor aferente premiilor acordate a fost de 5.200 lei. Ceilalţi concurenţi au primit diplome de participare, iar instituţiile pe care le-au reprezentat au fost evidenţiate în certificate de apreciere.

Juriul a fost compus din: preşedinte – Maria Stoica, doctor în artă, cercetător, expert, şef Secţia Artă – Muzeul Brăilei “Carol I”; Liviu Nedelcu, profesor doctor în arte vizuale, manager al Centrului Cultural Vrancea; Hugo Mărăcineanu, artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Brăila; Olimpia Ştefan, profesor de arte plastice la Centrul Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi şi Cristian Radu, artist plastic, vicepreşedinte ale Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Brăila şi profesor la Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” Brăila.

În cadrul vernisajului, membrii Corului mixt “Trison” al Şcolii Populare de Arte,  dirijat de profesorii Marcica şi Ştefan Lupu, precum şi micii pianişti Marian Lazăr -clasa profesor Laura Vermeşan şi Ilinca Brăguţă- clasa profesor Raluca Ciucă  au oferit un mic spectacol muzical.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro