La secţiunea "eseuri", Premiul I a fost adjudecat de Diana Condruţ, de la Şcoala Tichileşti, pentru secţiunea "abilităţi practice" s-a remarcat Giorgian Şerban, de la Liceul "N. Iorga", iar la secţiunea "desen", pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat Andreea Ciortan, tot de la Liceul "N. Iorga". Elevii care au obţinut Premiul I au fost recompensaţi cu 100 de lei, cei care au luat Premiul II cu 70 de lei, Premiul III a constat în 60 de lei, iar pentru Menţiune s-au acordat 30 de lei. Pe lângă festivitatea de premiere, profesorul Ramona Cilibiu a prezentat referatul "Dunărea - principala cale de transport fluvial" şi s-a realizat o activitate demonstrativă cu tema "Importanţa Dunării", la care au participat elevi şi profesori. La finele evenimentului s-a propus ca acest concurs să se desfăşoare anual.
Festivitatea a fost prezidată de inspectorul de biologie, prof. Camelia Costea. Concursul s-a desfăşurat în cadrul proiectului "Poliţia verde a copiilor".
Evenimentul este organizat de profesorul Cornelia Lumperdean şi inspectorul şcolar de biologie, prof. Camelia Costea.