Mâine, de la ora 9.00, la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci" are loc cea de-a XI-a ediţie a Concursului interjudeţean de matematică "Petru Moroşan - Trident", destinat elevilor de gimnaziu şi celor de liceu. Pentru elevii de liceu subiectele vor fi diferenţiate pe două categorii, M1 şi M2, similar cu cele de la Bacalaureat. Sunt aşteptaţi peste 800 de elevi din 10 judeţe. "Cinci judeţe vor veni cu loturile de olimpici şi va fi o concurenţă acerbă. Subiectele vor avea un grad ridicat de dificultate, similar olimpiadelor. Sper ca şi elevii brăileni să se descurce şi să obţină rezultate bune", a precizat prof. Viorel Botea. Preşedinţii concursului sunt profesorii de matematică Dan Negulescu şi Viorel Botea, iar din comisia de evaluare fac parte cadrele didactice: Viorel Botea, Carmen Botea, Dan Negulescu, Nazeli Boicescu, Daniela Covaci, Mihaela Giurcă, Radu Vasile, Gheorghe Alexe. Premierea elevilor se va face în aceeaşi zi, de la ora 19.30, în amfiteatrul Colegiului "Murgoci".
Concursul este sprijinit financiar de Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean.