* Florin Gîrbă (locul I), Nicușor Voicilă (locul II), Marioara Petcu (locul III) și Eduard Romeo Martinovici (locul IV) sunt norocoșii care au câștigat premiile în valoare totală de 1.000 lei
Ieri, 6 aprilie, la sediul redacției “Obiectiv - Vocea Brăilei” a avut loc tragerea la sorți din cadrul concursului-sondaj cu premii în valoare totală de 1.000 lei, organizat în perioada martie-aprilie de cotidianul nostru. Sute de brăileni au răspuns la întrebarea “Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri generale, cu cine ați vota?”, au completat talonul din ziar și au participat la tombolă, iar în urma extragerii câștigătorii sunt:
- Florin Gîrbă, 55 ani, locul I - 400 lei
- Nicușor Voicilă, 69 ani - locul II - 300 lei
- Marioara Petcu, 73 ani - locul III - 200 lei
- Eduard Romeo Martinovici, 45 ani - locul IV - 100 lei
Cei patru norocoși sunt așteptați astăzi, 7 aprilie, la sediul redacției “Obiectiv”, Strada Mihai Eminescu nr. 56, parter, pentru a intra în posesia premiilor.
Mulțumim tuturor celor care au participat la concurs și îndemnăm cititorii să ne urmărească în continuare! Pregătim noi suprize! Zilele următoare vom face publice rezultatele sondajului.