Concurs pentru postul de manager la Spitalul Judeţean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concurs pentru postul de manager la Spitalul Judeţean

Spitalul Judeţean Brăila organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, în data de 3 august. Acesta se va desfăşura în două etape: prima, eliminatorie, este cea de verificare a îndeplinirii, de către candidaţi, a condiţiilor stabilite în publicaţia de concurs, iar a doua este cea de susţinere a probelor. Această etapă cuprinde probă scrisă, eliminatorie, şi proba de susţinere a proiectului de management, completată, după caz, de un interviu de selecţie. Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare este 7, iar media finală de cel puţin 8. Dosarele de înscriere se depun până pe data de 26 iulie inclusiv, ora 15.00, la sediul spitalului. La concurs se pot înscrie candidaţi care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă; sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat ori doctorat în management sanitar, economic, administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată portivit legii; nu sunt condamnaţi penal; sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic); nu au vârsta de pensionare, conform legii; au o vechime în specialitatea studiilor de minim 5 ani.
În prezent, postul de manager este deţinut de Rodica Sin, care a câştigat concursul organizat în decembrie 2010, fiind singurul candidat ce a susţinut probele, după ce fusese numită interimar în funcţie, de către conducerea Consiliului Judeţean, în iulie 2010, odată cu preluarea în administrare a Spitalului Judeţean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro