Concurs de idei arhitecturale pentru «Cartierul Tinerilor» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concurs de idei arhitecturale pentru «Cartierul Tinerilor»

Viceprimarul Alexandru Dănăilă are în plan să treacă la următorul nivel în privinţa proiectului său de a realiza "Cartierul tinerilor" în Brăila. Acesta a emis, ieri, un comunicat de presă, prin care a anunţat că PNL-iştii din cadrul CLM Brăila vor cere la proxima şedinţă ordinară alocarea sumei de 96.000 lei din bugetul local, pentru realizarea unui concurs arhitectural, în urma căruia se va stabili tiparul pentru casele de pe strada Cimbrului. Concursul de idei va fi deschis tuturor arhitecţilor, în vederea identificării unor proiecte tip pentru locuinţele cu două, trei sau mai multe camere, ce urmează a fi construite în Cartierul Tinerilor, se arată în cadrul comunicatului. De asemenea, în acelaşi material se precizează faptul că proiectele declarate câştigătoare vor fi puse gratuit la dispoziţia celor 78 de familii tinere care au intrat, recent, în posesia unor loturi de teren, atribuite la rândul lor gratuit din patrimoniul oraşului, conform Legii 15/2003. "Viitorul «Cartier al Tinerilor», care se construieşte de la zero, ar putea oferi un prim exemplu de simţ estetic şi arhitectural, într-o totală contradicţie cu modul în care s-a construit în Brăila în ultimii ani, fără respectarea celor mai elementare norme. Modul haotic în care s-au derulat lucrurile în ultimii ani, fără reguli clare, a dus la dezordinea arhitecturală de azi, când pe o singură stradă poţi să descoperi zeci de case cu faţade văruite în culori ţipătoare, regimuri de înălţime diferite şi acoperişuri în culori stridente", a precizat Dănăilă, iniţiatorul concursului de idei. Dacă demersul va primi aprobarea consilierilor, construcţia viitorului cartier va putea începe în primăvara anului viitor, iar beneficiarii vor putea alege unul dintre cele 3-4 proiecte ce vor fi declarate câştigătoare, mai precizează sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro