Mergi la conţinutul principal

Concurs “1 Iunie - Podul peste Dunăre”. Premiile vor merge la 25 de copii talentați

• în urma jurizării, s-au acordat cinci premii pentru originalitate, trei premii pentru creativitate, 10 premii “1 Iunie” și șapte premii speciale • valoarea premiilor depășește 6.000 lei • 109 copii au participat la concurs cu diverse lucrări și toți vor primi diplome și surprize dulci

 

La începutul acestei luni, Asociația ”Pentru Adevăr” și cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au lansat un nou concurs dedicat copiilor și adolescenților, cu ocazia zilei de 1 Iunie. Tema concursului a fost “Podul peste Dunăre”, iar copiii ne-au trimis peste 100 de lucrări, de la desene la machete, ba chiar și câteva poezii și-o povestioară fantastică, pe care le vom face publice pe site-ul ziarului. Având în vedere consistența premiilor, inițiativei noastre s-a alăturat europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, cel care în calitate de premier al României s-a zbătut și a reușit să semneze contractul pentru mult așteptatul Pod, la care brăilenii visează de zeci de ani. Tudose a oferit contravaloarea bicicletelor. Primăria municipiului a devenit, de asemenea, partener al concursul și a oferit 10 skateboard-uri. Consilierul municipal PMP, Daniela Rădulescu, mereu prezentă când este vorba de copii, a oferit suma de 2.300 lei. Administratorul “Panda” a donat 1.000 lei, iar SC “Grup Licitații Publice”, 500 lei și, bineînțeles, Forumul Tinerilor, cu Gabriel Ion în frunte, nelipsiții noștri parteneri în toate acțiunile frumoase. Ieri, 29 mai, a avut loc jurizarea lucrărilor, de către prof. Elisabeta Volcu, de la Liceul de Artă “Hariclea Darclee” și astfel au fost stabiliți câștigătorii. Deși inițial urmau să fie acordate câte trei premii pentru cele trei categorii de vârstă - 3-6 ani, 7-10 ani și 11-14 ani, pentru că participanții au demonstrat că sunt talentați, organizatorii concursului au decis să acorde mai multe premii, în total fiind acum 25 de laureați. Trebuie subliniat că și ceilalți copii vor primi diplome de apreciere, plus o surpriză dulce, de aceea îi invităm pe toți la festivitatea de premiere.

Ca să nu vă mai ținem în suspans, iată cum arată lista premiilor și a câștigătorilor:

 

Premii pentru originalitate (bicicletă)

 

- Maia Violeta Nuțu, clasa a IV-a, Școala Gimnazială “Ion Băncilă

- Miruna Ion, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Salcia Tudor

- Cristina Mincu, clasa a VI-a, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”

- Denisa Maria Nicolau, 13 ani, Școala Gimnazială Rîmnicelu

- Alexandru Ionel Bogdan, 14 ani, Școala Gimnazială Rîmnicelu

 

Premii pentru creativitate (role)

- Izabela Enășoaie, clasa a VIII-a, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”

- Zoe Maria Igorov, 12 ani

- Marta Popa, clasa a VI-a, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”

 

Premiul “1 Iunie” (skateboard)

- Maria Georgiana Paraschiv (13 ani)

- Armand Mircea, clasa a II-a, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”

- Andreea Maria Fieraru (5 ani)

- Teodora Gogoașă, clasa a II-a, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”

- Andreea Feraru (7 ani)

- Elena Broască, clasa a II-a, Colegiul Național Pedagogic “D. P. Perpessicius”

- Maria Daria Grosu, clasa a VI-a, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”

- Andrei Ion, 13 ani, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”

- Marian Cătălin Vișan, clasa a VII-a, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”

- Rareș Dobrescu, clasa pregătitoare, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”

 

Premii speciale (cărți)

- Bianca Georgiana Radu (10 ani)

- Sofia Mazâlu (10 ani)

- Natalia Mihaela Androne (12 ani)

- Andreea Camelia Roșioru (clasa a VI-a)

- Andra Burtea (clasa a VII-a, Liceul de Arte)

- George Negoiță (9 ani)

- Andrei Damian (13 ani, Colegiul Național Pedagogic “D. P. Perpessicius”)

 

știgătorii vor fi premiați în cadrul unui eveniment ce va avea loc miercuri, 31 mai, la ora 12.30, la foișorul din Grădina Mare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro