S-a dat startul concursului cu premii în cadrul campaniei "Exploatarea ucide suflete", care se desfăşoară în perioada octombrie 2014 - martie 2015. Proiectul este derulat de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu poliţişti de la Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Scopul campaniei este acela de a contribui la reducerea cererii din perspectiva celor trei forme de exploatare - sexuală, cerşetorie, muncă.
Concursul constă în conceperea unui eseu, de maximum 500 de cuvinte (o pagină), prin care să se răspundă la câteva întrebări stabilite. "Crezi că orice om are dreptul să fie liber? Crezi că cineva are dreptul să transforme oamenii în sclavi? Traficul de persoane este o formă de sclavie? Tu de ce nu ai folosi serviciile unei victime a traficului de persoane, exploatată sexual, prin muncă sau prin cerşetorie?" - sunt câteva dintre întrebările la care se aşteaptă răspunsul.
După cum se arată în comunicatul remis de Biroul de Presă al IPJ Brăila, condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:
- Înscrie-te la concurs folosind link-ul:
https://docs.google.com/forms/d/1c1vkgTxTS7NWe-mNnp0aH9mnXKjNU3tPn4f82W…â0&wâ1&uspâmail_form_link;
- Dă "Share" anunţului de concurs de pe pagina ta de Facebook;
- Dă "Like" paginii de Facebook a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane;
- Trimite eseul tău, până la data de 25 februarie 2015, pe adresa de e-mail: presa.anitp@mai.gov.ro; Eseul trebuie să se axeze pe una din cele 3 forme de exploatare: sexuală, prin muncă sau prin cerşetorie.
Cele mai creative 3 eseuri vor fi premiate de ANITP şi vor fi anunţate în cursul lunii noiembrie.