Anul 2010, ultimul când la repartizarea computerizată se ţine cont de testările date în clasa a VII-a, aduce medii foarte mari în special în prima parte a clasamentului, ceea ce înseamnă că la liceele bune vor creşte mediile de admitere. De remarcat şi faptul că în primii 100 de elevi din ierarhie sunt anul acesta 22 din mediul rural, mai mulţi decât în anul precedent. Anul acesta vor intra la repartizarea computerizată 2.853 de elevi, iar liceele le oferă 3.120 de locuri, adică nu se vor realiza nouă clase. La vocaţional sunt 240 de locuri, 120 la Liceul de Artă, 90 la Liceul cu Program Sportiv şi 30 la Liceul Pedagogic. La profil real sunt 720 de locuri în mediul urban şi 120 în mediul rural, iar la profil uman sunt 390 de locuri în urban şi 90 în rural. Celelalte locuri, 1.560, sunt la profil tehnologic, diferite specializări.
Cei mai mulţi absolvenţi cu medii foarte mari, la Colegiul "Bălcescu"
Medii maxime au obţinut în acest an două eleve de la "Bălcescu", Otilia Bîcîilă şi Miruna Dănăilă, iar pe locul următor se situează un alt elev excepţional al Brăilei, Denis Turcu, cu media 9,98. Următoarea în ierarhie este Andra Bujoiu cu 9,96, tot de la "Bălcescu", iar următoarele două eleve au ambele mediile 9,95, Andreea Capbun de la "Bălcescu" şi Lavinia Chiţuleasa de la "Fănuş Neagu". De remarcat faptul că în primii 20 de elevi, 11 sunt de la Colegiul "Bălcescu". Celelalte şcoli care au câte un elev între primii 20 sunt: "Fănuş Neagu", "Ion Creangă", "Angelescu" Ianca, "Ion Băncilă", Romanu, Însurăţei, Liceul de Artă, "Vlaicu Vodă", "Murgoci".
Cu medii sub cinci sunt mai mulţi elevi decât anul trecut, 50, dar, conform metodologiei, şi ei vor fi repartizaţi într-o clasă la liceu, conform opţiunilor lor din fişele de înscriere. Cea mai mică medie este 4,02 şi aparţine unui elev de la Şcoala de Arte şi Meserii Jirlău.
Dacă anul trecut au fost 155 de elevi cu medii peste 9.50, anul acesta sunt 174, iar cei cu medii peste nouă sunt în număr de 459, mai mulţi cu aproape 30% decât anul trecut, când au fost 316, de unde se poate trage concluzia că ultimele medii de admitere vor fi mai mari anul acesta în comparaţie cu cele de anul trecut. Atunci când se vor alege opţiunile trebuie să se ia o marjă de cel puţin 20 de sutimi faţă de mediile din 2009, adică dacă ultima medie anul trecut a fost la "Murgoci", de exemplu, la ştiinţele naturii 9,13, anul acesta ultima medie ar putea fi chiar 9,30. Important este ca elevii să treacă cât mai multe opţiuni în fişa de înscriere, ca să nu rateze admiterea şi să ajungă unde nu-şi doresc.
De remarcat ar mai fi faptul că la şcolile din mediul rural, la fel ca în anii trecuţi, se poate observa, constant, că notele din gimnaziu sunt cu un punct mai mari decât notele de la evaluările externe, în timp ce în mediul urban, la şcolile cu pretenţii, aceste diferenţe sunt foarte mici, chiar la unele şcoli sunt mai mari notele de la evaluările externe decât notele din gimnaziu, semn că profesorii ar trebui să fie, totuşi, mai puţin exigenţi. Mai mult, cu cât elevii sunt mai jos în ierarhie, aceste diferenţe între mediile din gimnaziu şi evaluările externe cresc, ajungând chiar şi la peste două puncte.
Toţi elevii pot merge la liceu, însă numai jumătate pot alege filiera teoretică
Cei 2.853 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor avea la dispoziţie 3.120 de locuri la liceu, plus alte 300 la seral şi frecvenţă redusă, şi alte 150 la învăţământul particular, acestea nefiind incluse în procesul de admitere computerizată.
Pentru filiera teoretică, elevii vor avea la dispoziţie locurile de la: "Bălcescu" - 180, "Murgoci" - 180, "Aslan" - 90, "Iorga" - 150, "Cerna" - 180, "Sebastian" - 180, "Perpessicius" - 120, LPS - 30, Gr. Şc. Însurăţei - 60, Gr. Şc. "Vâlsan" Făurei - 60, "Angelescu" Ianca - 90. În total sunt 1.320 de locuri la filiera teoretică, dintre care 840 la real şi 480 la uman. Restul de 1.560 de locuri sunt tot la liceu, dar la filiera tehnologică. Absolvenţii interesaţi de seral vor avea la dispoziţie 270 de locuri la filieră tehnologică la: "Neniţescu" - 60, "Edmond Nicolau" - 90, "Saligny" - 30, "Brâncoveanu" - 30, "Gh. K. Constantinescu" - 30, "Brâncuşi" - 30. Pentru frecvenţă redusă este doar o clasă, profil uman, la "Brâncoveanu". Pentru învăţământul particular elevii au la dispoziţie 150 de locuri la Liceul Economic "Petre S. Aurelian" - 60 de locuri la zi şi alte 30 de locuri la frecvenţă redusă, şi Grupul Şcolar de Arte şi Meserii - 30 de locuri la zi şi alte 30 de locuri la seral. Înscrierile în acest caz se fac direct la sediile şcolilor, în perioada 22 - 24 iulie.
Completarea corectă a fişei cu opţiuni - esenţială pentru ca elevul să obţină ce şi-a dorit
Pentru a intra în admiterea computerizată fiecare candidat trebuie să completeze cel puţin 25 de opţiuni în fişa de înscriere ca să fie sigur că va fi repartizat într-o clasă de liceu conform mediei de admitere pe care a obţinut-o. Candidaţii din acest an pot folosi ca reper ultimele medii de admitere de anul trecut, însă mărite cu aproximativ 20 de sutimi, pentru siguranţă.
Codurile specializărilor trebuie completate cu mare atenţie, de la stânga la dreapta, aceasta fiind ordinea în care le va citi computerul. Fişele completate de către candidat în prezenţa părintelui şi a dirigintelui clasei se vor depune la şcoli până pe 24 iunie. Aceste informaţii se vor introduce în baza de date computerizată de la nivel judeţean, iar în perioada 18 - 26 iunie se vor verifica fişele editate de calculator, corectându-se eventualele greşeli. Termenul limită pentru corectarea eventualelor greşeli este 28 iunie. După această dată nu se mai poate interveni în baza de date. Rezultatele admiterii computerizate se vor afişa pe 3 iulie, la şcolile generale şi pe 5 iulie la colegii, licee şi grupuri şcolare.
Cei care nu vor fi repartizaţi în prima etapă vor mai avea la dispoziţie alte două etape de admitere în perioadele: 5 - 9 iulie şi 1 - 10 septembrie. Ei vor putea opta doar pentru locurile rămase din etapele anterioare ale admiterii.