Fanii Eurovision ar putea avea parte de o surpriză de proporţii la ediţia de anul acesta. Conchita Wurst şi Cezar Ouatu plănuiesc să cânte împreună pe scena de la Viena, relatează TVR.
"Femeia cu barbă", alias Conchita Wurst, a învins toate prejudecăţile şi a câştigat concursul Eurovision de anul trecut, de la Copenhaga. Reprezentanta Austriei a primit 290 de puncte din partea celor 37 de ţări. Conchita şi-a dedicat victoria minorităţilor sexuale din toată lumea.
Anul acesta, "femeia cu barbă" va urca din nou pe scena Eurovisionului, dar vrea să fie la braţul "bărbatului în rochie", Cezar Ouatu.
Cezar a reprezentat România în finala Eurovision din Suedia, în 2013. Cu 65 de puncte, melodia "Its my life" i-a adus locul al 13-lea. Experienţa de la Eurovision i-a schimbat viziunea artistului asupra carierei.
Anul acesta, finala Eurovision se va desfăşura la Viena, pe 23 mai. Până atunci, cei care îşi doresc să reprezinte România pe scena din capitală Austriei se pot înscrie până pe 8 februarie. Piesele pot fi trimise prin poştă sau depuse direct la Registratură TVR, din Calea Dorobanţilor, pe suport CD. Între 9 şi 11 februarie, un juriu de specialitate va asculta şi va alege cele mai bune 12 piese. Câştigătorul Eurovision România va fi ales pe 8 martie, într-un spectacol transmis în direct de Televiziunea Română.